Amenzi de peste 100.000 de lei, date de pompieri la unităţi de pe litoral

Peste 60 de unităţi de pe litoral, printre care hoteluri, pensiuni, cluburi, au fost verificate în perioada 15 -25 iunie, de către reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, fiind date 90 de amenzi, în valoare de peste 100.000 de lei, fiind identificate şi 34 de obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu, printre deficienţele descoperite fiind instalaţii tehnice cu defecţiuni sau lipsa mijloacelor tehnice de primă intervenţie.
Iulian Tudor
27 iun. 2017, 12:09
Amenzi de peste 100.000 de lei, date de pompieri la unităţi de pe litoral

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în perioada 15 – 25 iunie, au fost verificate 60 de hoteluri, pensiuni, baruri, terase, cluburi şi parcuri de distracţii, în urma cărora au fost date 90 de amenzi în valoare de 108.500 lei.

„De menţionat este faptul că pe lângă controalele tematice planificate s-au executat şi controale inopinate, pe timpul zilei şi pe timpul nopţii. În urma acţiunilor preventive au fost identificate 34 obiective care funcţionau fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. În teren, personalul specializat nu a identificat nereguli grave care să impună aplicarea măsurii complementare de închidere a funcţionării”, se precizează în comunicatul IGSU.

Citeşte şi Val de tragedii pe litoral. Trei turişti, dintre care doi copii, au dispărut în valurile mării

Principalele deficienţe descoperite în urma controalelor au vizat documentele de organizare a apărării împotriva incendiilor, exploatarea instalaţiilor tehnice cu defecţiuni sau improvizaţii, lipsa mijloacelor tehnice de primă intervenţie, nerespectarea reglementărilor şi măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor la exploatarea centralelor termice.

Pe timpul activităţilor preventive, au fost derulate instruiri cu personalul aflat la locul de muncă şi turişti, fiind distribuite peste 1.400 materiale informative.

Pentru susţinerea activităţilor de control, Inspecţia de Prevenire a ISU Constanţa beneficiază de sprijinul echipelor de inspectori de la alte unităţi din ţară, fiind astfel acoperit un număr mult mai mare de construcţii verificate.

Spynews
Românii s-au bătut crunt cu polițiștii din Leeds! Au răsturnat și incendiat mașini: „Să vină mascații de la București” | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Locul din România supranumit litoralul de la munte. Puține persoane știu de existența lui, deși zona e plină de atracții turistice
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Te obligă să plătești. S-a dat ordinul în România
Playtech.ro
Cât costă să mergi cu elicopterul la festivalul Electric Castle 2024. E ultima fiță
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
Au fost găsite noi fragmente osoase în Vaslui. Și acestea ar purta „semnătura” Narcisei și a lui Zoro
Spynews
30 de elevi din Coreea de Nord, uciși pentru că s-au uitat la seriale sud-coreene. Au fost împușcați în văzul tuturor
Evz.ro
Bianca Drăgușanu, săltată de poliție. Cum se apără vedeta. Update
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul morții Mariei Diana, tânăra ucisă de urs la Jepii Mici: ”Băiatul era singur și
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Raed Arafat a dat ORDINUL în România. Este obligatoriu de joi, 18 Iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Top 5 atracții turistice în Oslo: ce nu trebuie să ratezi
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'