Istoricul Marius Oprea, fost consilier de stat în guvernul Tăriceanu a fost chemat şi audiat în calitate de martor. Acesta le-a spus procurorilor DIICOT că are cunoştinţă de mai multe nereguli. Prima neregulă se referă la faptul că mai multe documente din arhivă ar fi fost văzute în mod nelegal de Monica Macovei, pe vremea când era ministru al Justiţiei, şi chiar că aceasta ar fi primit un CD cu informaţii de acolo. Marius Oprea a declarat că a auzit aceste lucruri de la un lucrător din cadrul ministerului Justiţiei.
Dosarul SIPA a fost deschis acum câteva luni la sesizarea fostului membru al CSM Cristi Danileţ.