Coadă de tiruri de aproximativ zece kilometri la frontieră

Tirurile care așteaptă să iasă din țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse formează o coadă de aproximativ zece kilometri și ocupă una dintre cele două benzi pe sensul de mers București-Giurgiu al Drumului Național DN5.
Filip Stan
28 iun. 2017, 16:45
Coadă de tiruri de aproximativ zece kilometri la frontieră

„De obicei, la mijlocul săptămânii, traficul mașinilor de marfă, al tirurilor, crește și acest lucru, cumulat cu faptul că șoferii de tiruri pot achiziționa vinieta de călătorie pe drumurile din Bulgaria doar de la cele două ghișee din punctul de frontieră duce la formarea cozilor”, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt a ITPF Giurgiu, Cristina Onofrei.

Conform acesteia, polițiștii de frontieră lucrează pe două artere de mers, iar timpii de așteptare pentru cei ajunși în punctul de frontieră este de până la 29 de minute.

„Mereu sunt cozi aici și pe căldurile acestea ne este din ce în ce mai greu să stăm la coadă”, a declarat pentru AGERPRES unul dintre șoferii de TIR, aflat la mijlocul cozii formate, care a fost nevoit să renunțe la cămașă din cauza temperaturii ridicate

„Nu cred că este normal ca tirurile să stea în așteptare pe un drum național, să fie ocupată o bandă de mers a unui drum național aproape zilnic. E deranjant inclusiv pentru șoferii din localitățile riverane”, a declarat la rândul său un șofer din localitatea Frătești, județul Giurgiu, aflat la volanul unui autoturism.

În 24 de ore, prin PTF Giurgiu-Ruse intră sau ies din țară aproximativ opt sute de tiruri pe fiecare sens de mers, iar de la începutul anului, de când autoritățile bulgare au luat măsura ca vinietele de călătorie pe drumurile din Bulgaria să fie achiziționate doar din punctul de frontieră, cozile de tiruri au devenit o obișnuință.

Spynews
Obiectul cu care a fost înmormântată prințesa Diana. Avea o semnificație specială pentru ea
Bzi.ro
Denisa Nechifor a făcut spectacol la piscină, în costum de baie! Cum se păstrează focoasa brunetă, la 40 de ani
Fanatik.ro
Cine deține, de fapt, lanțul de farmacii Tei din București. Puțini români știu cine se află în spatele mega-afacerii
Capital.ro
Se schimbă buletinele. Tot ce e emis înainte de 1 ianuarie 2024 nu se mai folosește
Playtech.ro
„E prima oară când dau Like la un WC”. Un bărbat și-a făcut toaletă în fundul curții, apoi a...
DailyBusiness
Vestea cea mare pentru toamna 2024. Apare un nou tip de program „Rabla” pentru români
Adevarul
Valoarea de la care o casă sau o maşină devine bun de lux şi se plăteşte impozit în plus. Data limită pentru Formularul 216
Spynews
Irinel Columbeanu, abandonat în azil! Afaceristul ar fi fost părăsit de prietenii lui și trece prin clipe grele
Spynews
Dulce împăcare! Dana Roba este din nou împreună cu Beniamin! Nu au rezistat prea mult timp unul fără celălalt / FOTO
Evz.ro
Fără aparate de condiționat pe fațadele clădirilor. Legea, în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy șefă de federație a recunoscut, la 49 de ani, compromisurile și sacrificiile pe care le face pentru a arăta așa
wowbiz.ro
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut ascuns faptul că este tată
Cancan.ro
Pensie de 100.000 de lei pe lună după recalculare. Ce meserie a avut românul care o încasează
Playsport.ro
Apariție interzisă la propria nuntă?! Prea fierbinte! Cum s-a îmbrăcat "Perla Banatului" la cununia cu Marius Constantin
kanald.ro
Sebastian, de la „Casa iubirii”, în lacrimi după cearta cu Roberta: „Nu mă simt bine, îmi este rău!”
Capital.ro
Este interzisă instalarea aparatelor de aer condiționat pe fațadele clădirilor! Se dau amenzi usturătoare.
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Jordan Chiles, imagini incendiare, în bikini, în plin scandal cu medalia Anei Bărbosu
stirilekanald.ro
Șocant de ce a murit de fapt Sorin Nazîru, la 16 ani! 'Paracetamol și apă rece puteam să-i dau și eu'
substantial.ro
Cercetătorul Vincent Lyne dezvăluie posibila locație a epavei zborului MH370
MediaFlux
CEA MAI MARE PENSIE după recalculare. O primește o persoană care a lucrat DOAR 18 ANI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...