„Autoritățile militare au cerut câteva mii de soldați în plus”, a subliniat Stoltenberg pentru presă, la sosirea sa pentru o reuniune a miniștrilor apărării ai țărilor din NATO, la Bruxelles.
„Pot confirma că vom spori prezența noastră în Afganistan”, a adăugat el, amintind că Alianța participă la antrenarea și formarea forțelor afgane, în cadrul misiunii „Resolute Support”, după ce a sistat în 2014 misiunea sa de luptă în această țară.
„Nu se pune problema în a relua operațiunile de luptă”, ci de „a-i ajuta pe afgani să lupte și să-și asume pe deplin responsabilitatea în materie de securitate”, a insistat Stoltenberg. El a citat trei domenii ce necesită o mai mare prezență a NATO: întărirea forțelor speciale ale armatei afgane, susținerea dezvoltării forțelor aeriene afgane și formarea cadrelor armatei din această țară.
Întrebat despre ce așteaptă el cu privire la acest dosar din partea secretarului american pentru apărare, Jim Mattis, care participă la reuniunea de la Bruxelles, Stoltenberg a estimat că nu ar trebui să se aștepte ca, în acest stadiu, el să anunțe „un număr precis de militari”. Trebuie „să ne asigurăm că suntem capabili să ieșim din impas și să pregătim terenul pentru o soluție politică”, a subliniat secretarul general al NATO.
Șefii militari americani din regiune cer de luni de zile întăriri de mai multe mii de soldați pentru a ajuta guvernul afgan să facă față presiunii din partea talibanilor, însă administrația Trump nu a anunțat deocamdată o decizie cu privire la aceasta.
Pentru anul 2018, ar lipsi între 2.500 și 3.000 de militari pentru ca NATO să poată asigura pe deplin misiunea sa în Afganistan, potrivit surselor diplomatice. Stoltenberg a mai amintit joi că NATO, ale cărei țări membre sunt presate de SUA să aloce mai mulți bani, se așteaptă la o creștere cu 4,3% a cheltuielilor pentru apărare în Europa și Canada în 2017.