Premierul desemnat Mihai Tudose a declarat, joi, după discursul susţinut în plenul camerelor reunite, înaintea votului de învestire a Cabinetului său, că Pilonul II de pensii nu va fi desfiinţat şi că va avea o discuţie pe acest subiect cu ministrul Finanţelor, cel care a făcut anunţul referitor la desfiinţare.
„Nu se desfiinţează. Dumnezeule, de unde scoateţi?! Cum să spună aşa ceva, o să vorbesc cu el (n.r.: Ionuţ Mişa). Nu se desfiinţează. Punct”, a spus premierul desemnat Mihai Tudose, întrebat fiind de măsura pe care o va lua noul Executiv privind pensiile.
Ionuţ Mişa a anunţat, imediat după ce a fost validat în comisia parlamentară pentru funcţia de ministru al Finanţelor, că Pilonul II de pensii se va desfiinţa, iar banii se vor întoarce la cei care au cotizat.
„Pilonul II de pensii se va desfiinţa, iar banii se vor întoarce la cei care au cotizat, aceştia având posibilitatea de a opta pentru bugetul asigurărilor sociale sau pentru pilonul III de pensii. Vor opta între stat şi privat”, a declarat Ionuţ Mişa.
Acesta a spus că măsura ar urma să intre în vigoare spre sfârşitul anului.