Totodată, Alexandru-Mihai Ghigiu a fost eliberat din funcția de secretar general al Executivului.
Decizia a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial.
Mihai Busuioc a ocupat funcţia de secretar general al Guvernului şi în guvernul Grindeanu. În urma evaluării guvernului Grindeanu, Busuioc a refuzat să semneze orice document venit de la fostul premier Sorin Grindeanu, inclusiv revocarea sa din funcţia de secretar general, ceea ce a condus la delegarea atribuţiilor acestuia către secreatrul de stat Alexandru-Mihai Ghigiu.
Decizia de înlocuire a fost luată „având în vedere refuzul secretarului general al Guvernului de a îndeplini obligaţia de a contrasemna deciziile prim-ministrului, prevăzută de prevederile art. IX din OUG 17/2009 (…), constatat conform Adresei înregistrate la SGG cu nr. 20/11.039 din 16 iunie 2017, precum şi absenţa acestuia din cadrul instituţiei”, potrivit hotărârii din Monitorul Oficial.
A urmat un nou ordin, prin care Mihai Busuioc a fost demis din funcţia de şef al SGG, fiind, prin acelaşi ordin, numit Victor Ponta, cu Alexandru-Mihai Ghigiu contrasemnând.