O tânără în vârstă de 32 de ani din comuna Cociuba Mare, însărcinată în luna a cincea, a murit sâmbătă seară, în condiţii deocamdată neclare, scrie ebihoreanul.ro.
Femeia s-a întors de la lucru şi, pentru că nu se simţea bine, s-a întins în pat. Acolo a fost găsită fără suflare de către membrii familiei. La locuinţă au ajuns, unul după altul, două echipaje ale SMURD Bihor, care au încercat timp de aproape o oră să o resusciteze pe femeie, însă toate eforturile medicilor au fost în zadar.
„Pacienta s-a plâns în ziua respectivă de dureri, însă nu ceva grav. Circumstanţele exacte ale decesului se vor stabili în urma necropsiei„, a declarat şeful SMURD Bihor, Hadrian Borcea.
Citeşte şi O româncă a fost găsită moartă, înfăşurată într-un covor, în Italia