Stimulentul pentru nou-născuţi în Bucureşti. Peste 20 de solicitări şi 177 de apeluri în prima zi

Peste 20 de cereri au fost înregistrate la Primăria Capitalei, în prima zi de acordare a stimulentului pentru nou-născuţi, iar 177 de părinţi au sunat pentru a se interesa ce condiţii trebuie să îndeplinească pentru a primi sprijinul financiar acordat de municipalitate.
Iulian Tudor
04 iul. 2017, 09:22
Stimulentul pentru nou-născuţi în Bucureşti. Peste 20 de solicitări şi 177 de apeluri în prima zi

Începând de luni, părinţii au putut depune documentele pentru obţinerea stimulentului financiar pentru nou-născuţi acordat de Primăria Capitalei. În prima zi în care s-au putut depune aceste solicitări, s-au prezentat 21 de bucureşteni care au fost interesaţi să primească cei 2.500 de lei acordaţi de municipalitate. În plus, alţi 177 au sunat la numărul gratuit pentru a cere lămuriri cu privire la condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a intra în posesia acestor bani.

Cererile vor fi depuse începând cu data de 3 iulie 2017 la sediul Centrului de Informare şi Consiliere pentru Cetăţeni din Şoseaua Ştefan cel Mare, numărul 38, sector 2 şi la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti din Strada Foişorului, numerele 56-58, sector 3, de luni până vineri, între orele 9:00 – 15:00„, transmite Primăria Capitalei.

Stimulentul financiar se poate acorda doar dacă cel puţin unul dintre părinţi are domiciliul sau rezidenţa în municipiul Bucureşti, iar naşterea a fost înregistrată într-o maternitate de pe raza municipiului Bucureşti, publică sau privată.

Părinţii care doresc să beneficieze de acest stimulent trebuie să întocmească un dosar care să conţină o declaraţie de consimţământ tipizată, certificatul de naştere al copilului (în original original şi copie), o copie a biletului de ieşire din spital sau a certificatului medical constatator al naşterii emis de către unitatea sanitară şi actele de identitate ale părinţilor (în original original şi copie). În plus, trebuie ataşat şi un extras de cont pentru efectuarea viramentului bancar.

De asemenea, pentru informaţii pot suna gratuit la TelVerde 0800.821.218, de luni până vineri, 08:30 – 16:30.

Citeşte şi Stimulente pentru angajarea elevilor şi studenţilor pe perioada vacanţei. Vezi câţi bani se dau din bugetul asigurărilor pentru şomaj

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Zodiile binecuvântate săptămâna viitoare. Cinci nativi sunt pe cai mari până pe 28 iulie
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Trebuie să plătească până pe 30 septembrie. S-a dat ordin în România
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
ITP-ul va fi marele test pentru șoferi. Totul se schimbă, autoritățile sunt în alertă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Codul Rutier 2024. Regula obligatorie în toate mașinile din România. Nu poate fi încălcată
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Bărbat prins cărând cadavrul unei femei pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei
MediaFlux
⁠Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Ce trebuie să respecte orice creștin
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'