Potrivit sursei citate, România și Germania vor continua să implementeze proiectele politice comune și, în special, cele economice. Germania este al doilea mare investitor în România, iar o firmă germană este cel mai mare angajator din România.
„Premierul Mihai Tudose a subliniat că cele două țări vor dezvolta, în continuare, proiectele în cadrul parteneriatului economic deja existent și vor depune eforturi susținute pentru eliminarea eventualelor obstacole. Șeful Executivului român și ambasadorul Germaniei la București au definit ca proiect strategic prima colaborare economico-militară de anvergură dintre România și compania germană Rheinmetall, un proiect complex, cu perspective pentru ambele state”, se precizează în comunicat.
Conform sursei citate, ambasadorul Cord Meier-Klodt a exprimat sprijinul Germaniei în vederea consolidării traiectoriei de creștere economică a României și a sporirii rolului acesteia în Europa, cu precădere în contextul în care țara noastră se pregătește pentru preluarea primei sale președinții a Consiliului UE în 2019. Totodată, ambasadorul Germaniei a subliniat importanța menținerii predictibilității și a transparenței, a unui climat investițional favorabil și a direcției de reformă a țării spre o Europă a valorilor comune.
Guvernul precizează că un alt proiect important în cadrul cooperării dintre România și Germania este relansarea învățământului dual, ca soluție pentru suplinirea lipsei forței calificate de muncă, resimțită deja de angajatorii germani, dar și de ceilalți angajatori în general.
„Premierul Mihai Tudose a subliniat relevanța unor consultări periodice cu ambasadorii principalilor parteneri economici ai României. Germania este principalul partener comercial al României, volumul schimburilor economice româno-germane a fost de 26,16 mld. euro în 2016, reprezentând 21% din volumul comerțului exterior al României”, se mai arată în comunicat.