„Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, îşi exprimă regretul faţă de decizia adoptată de Guvernul olandez de a prelungi, cu doi ani, restricţiile pentru muncitorii români şi bulgari pe piaţa muncii din Olanda”, se arată într-un comunicat de presă transmis vineri de MAE, potrivit Mediafax.
Potrivit sursei citate, şeful diplomaţiei române a subliniat că „este regretabil că unele state membre decid să prelungească restricţiile pentru cetăţenii noştri pe piaţa muncii, fără ca cifrele şi situaţia reală să o justifice”.
„Din păcate, asemenea decizii nu susţin obiectivele UE de a construi o piaţă fără bariere şi restricţii interne”, a spus Baconschi.
Conform comunicatului, decizia ignoră apelurile recente ale comisarului european pentru afaceri sociale, Laszlo Andor, şi ale Parlamentului European, prin raportul Ungureanu, în sensul eliminării obstacolelor existente în calea deplinei mobilităţi a lucrătorilor în spaţiul UE.
„Măsura autorităţilor olandeze de menţinere a restricţiilor survine, în mod paradoxal, la scurt timp după publicarea unui raport al Comisiei Europene (11 noiembrie 2011) din care rezultă că, în statele membre care au acceptat liberalizarea, nu s-a înregistrat până în prezent un impact serios asupra nivelului şomajului sau salariilor. Dimpotrivă, au existat creşteri ale Produsului Intern Brut al ţărilor care au acceptat forţă de muncă din România şi Bulgaria. Raportul Comisiei Europene concluzionează că restricţionarea libertăţii de mişcare a lucrătorilor nu reprezintă răspunsul pentru rata înaltă a şomajului în Europa. Am fi dorit să putem saluta o decizie a autorităţilor olandeze de confirmare a ataşamentului acestora faţă de principiul UE privind libertatea de circulaţie a lucrătorilor proveniţi din statele membre”, se mai arată în comunicatul MAE.
La 31 decembrie 2011 expiră cea de-a doua perioadă tranzitorie în care, conform Protocolului la Acordul de aderare a României şi Bulgariei la UE, statele membre anterior anului 2007 pot restricţiona accesul pe piaţa muncii pentru cetăţenii celor două ţări. Continuarea restricţiilor poate avea loc în condiţiile în care există semnale ale perturbărilor ale pieţii interne a muncii în statele gazdă şi doar pentru perioada 2012-2013. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2014, circulaţia lucrătorilor români în spaţiul UE urmează a fi liberalizată necondiţionat. În prezent, 11 ţări aplică măsuri tranzitorii: Austria, Belgia, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda şi Spania.