Ana Maria Ioniţă ar fi trebuit să se pregătească să dea admitere la ASE. S-a trezit, însă eliminată pe motiv că lucrarea ei a fost completată cu două tipuri de scris.
„La Română a luat 7,75, iar la Geografie 9,5, iar la Istorie am fost eliminată din examen pentru că pe lucrarea mea s-ar fi identificat două tipuri de scris, ceea ce nu este adevărat. Posibil să fie aşa, deoarece banca mea a avut rizuri. Am realizat că scriu foarte urât pe acea bancă şi am pus ciorna sub lucrare, am scris două pagini şi după aceea, din cauza emoţiilor, am uitat total de ciornă şi am scris pe bancă direct şi automat că mi s-a schimbat scrisul. Eram chiar foarte încântată că am făcut bine la examen. Cei de la inspectorat mi-au spus că e posibil să se fi întâmplat ceva cu lucrarea mea pe drum, ceea ce nu este adevărat. Eu fac parte dintr-o familie modestă, părinţii mei nu au locuri de muncă. Tot ce ştiu este că sunt nevinovată şi vreau să îmi găsesc dreptatea”, spune Maria, potrivit adevarul.ro.
Eleva a terminat clasa a XII-a cu media 9,87.
„La celelalte discipline am luat note şi nu mi se pare normal să fiu eliminată la Istorie. Când am văzut rezultatul pe internet am leşinat. M-au scos părinţii afară, mi-au dat apă ca să îmi revin. O să-i dau în judecată pentru că nu e corect. Sunt nevinovată. O să pierd şi admiterea. Mai am la dispoziţie doar două săptămâni. Camera a fost în faţa mea, nu am mişcat. S-a verificat ulterior”, adaugă eleva.
Tatăl fetei ameninţă că va face grevă în faţa Parlamentului şi este dispus să meargă chiar şi la închisoare dacă se va dovedi că fiica lou este vinovată.
„Am primit vestea ca un trăznet. Mi se pare o mârşăvie fără margini. Doamnele care au corectat lucrarea nu ar trebui să facă parte din învăţământul românesc. Dacă li se părea ceva suspect trebuia să ia legătura cu ISJ, să se verifice camera. Eu le acuz de abuz în serviciu şi cer expertiză grafologică. Dacă suntem vinovaţi, să mergem la puşcărie. Dacă nu, să meargă doamnele care mi-au distrus copilul. Fac apel la domnul preşedinte Iohannis, care ştiu că a fost profesor, la ministrul Educaţiei, să vedem unde e greşeala. Pe camera din sală nu s-a înregistrat nimic în neregulă. Cei de la Bucureşti spun că lucrările s-au schimbat pe drum. Suntem de acord şi cu reexaminarea. Sunt gata de greva foamei în faţa Parlamentului României şi la domnul Iohannis, pentru că ştiu că e un domn corect”, spune Florin Ioniţă, tatăl fetei.
În aceeaşi situaţie este şi Alexandru Toma, elev din Moreni care se pregăteşte pentru Academia de Poliţie. Comisia de evaluare consideră că o parte din lucrarea sa a fost înlocuită în timpul transportului, deşi acesta se face după sigilarea lucrărilor.
„Toţi colegii mei au reuşit la BAC iar când am văzut că eu sunt eliminat am avut o senzaţie foarte nasoală. Nu ştiam ce s-a întâmplat. După barem aş fi luat 9, cred eu. Am ăcut foarte multă pregătire pentru Academia de Poliţie. Cred că singurul lucru care mi se poate imputa e că în ultima jumătate de oră, văzând că mai am puţin timp am scris puţin înclinat, din grabă. Însă literele se văd că sunt la fel. La sfârşitul lunii ar trebui să dau proba fizică la Academie, moment în care ar trebui să mă prezint şi u diploma de BAC, altfel sunt eliminat. Dacă nu o să pot intra la Facultate din cauza lor, o să îi dau în judecată”, a spus Mihai Alexandru Toma, din Moreni.
„Copilul meu a dat examen la Română, după care a dat la Istorie. După examen s-a constat că nu e nicio problemă. Profesorii supraveghetori au constatat că nu e nicio problemă, l-au pus să semneze. Mai mult decât atât, a fost primit şi la cea de-a treia probă, la Logică. Am depus o plângere la Bucureşti şi nu s-a descoperit nimic în neregulă. Copilul meu a terminat cu media 9 la istorie şi ne aşteptam la o medie bună şi la BAC”, ne-a spus George Toma.
ISJ i-a apărarea elevilor şi susţine că aceştia sunt nevinovaţi.
„Din punctul nostru de vedere, al ISJ şi al Comisiei Judeţene Dâmboviţa, copiii sunt nevinovaţi. Mai ales că am vizualizat în întregime înregistrările video din sălile de examen. Au scris trei ore non-stop. Mi se pare total nejustificată părerea evaluatorului care spune că a găsit două scrisuri diferite pe lucrare. Un copi în stare de emoţie poate să scrie şi mai ciudat, poate să intre într-o criză de timp şi să scrie mai dezordonat. Aceşti copii au fost pedepsiţi nevinovaţi. Comisia are acoperire metodologică, dar la fel de bine putea corecta lucrarea, iar ulterior, dacă se constată fraudă, se poate anula diploma de BAC. Era mult mai prudent aşa, iar copiii aveau o şansă. Mi se pare că li s-a aplicat prezumţia de vinovăţie”, a spus prof. Sorin Ion, inspectorul general al ISJ Dâmboviţa.