Aventurile unui român la NASA. Ce probe insolite a trebuit să parcurgă VIDEO

Un profesor din Timişoara, ambasador al spațiului pentru Biroul European de Resurse pentru Educație Spațială - România, a avut o experienţă inedită, participând la un program organizat de NASA.
Filip Stan
07 iul. 2017, 14:44
Aventurile unui român la NASA. Ce probe insolite a trebuit să parcurgă VIDEO

Dr. Sandu Golcea, profesor de fizică la Colegiul Național „C.D. Loga” din Timișoara, a participat la o tabără educațională organizată la U.S. Space and Rocket Center din Huntsville, Alabama, centru care aparține de NASA.

Programul este dedicat profesorilor şi se desfășoară anual la Huntsville pentru peste 200 de profesori, aproximativ jumătate dintre aceştia fiind americani, iar restul provenind din circa 60 de țări din întreaga lume, potrivit pressalert.ro.

Din România au participat profesorul Sandu Golcea, care în 2005 a primit distincţia de „profesorul anului” şi deţine şi titlul onorific de ambasador al spațiului pentru ESERO (Biroul European de Resurse pentru Educație Spațială — România), şi Doina Preda, profesor de informatică la liceul teoretic cu predare în limba italiană „Dante Alighieri” din București.

Programul a constat în mai multe activităţi, la care au participat profesorii timp de o săptămână. „Una din teme a fost construirea unui dispozitiv de parașutare în care se afla un ou, care fusese lansat cu racheta și trebuia să ajungă intact înapoi pe pământ. S-a lucrat pe simulatoare – în special pe simulatorul unei nave spațiale care readuce echipajul înapoi pe pământ – în echipe, unde fiecare membru al acesteia avea o sarcină precisă și o misiune. Comandantul unei echipe era, obligatoriu, un american. Eu am fost antrenat pentru misiunea de pilot al unei nave spațiale iar la simularea finală am adus o navă spațială pe sol, cu tot echipajul în siguranță„, povesteşte profesorul Sandu Golcea.

Au fost și alte simulări, privind pregătirea fizică, centrifugare în 6D, mersul pe lună, coborâre cu tiroliana dintr-un turn, ieșirea dintr-un elicopter care s-a prăbușit într-un lac. S-au organizat, de asemenea, așa-numitele jocuri pentru «scout», echipele de cercetași având de rezolvat teme impuse cu un mare grad de dificultate, care presupun cunoștințe solide de fizică și matematică, cursuri de conducere a unor roboți sferici și o serie de conferințe ținute de foști astronauți, care au istorisit cele mai interesante momente din viața lor și au oferit participanților cărțile scrise de ei”, sintetizează Sandu Golcea inedita experiență de la NASA.

Spynews
Reacția explozivă a Biancăi Drăgușanu, după ce Gabi Bădălău a spus că familia lui nu a fost de acord cu relația lor. De ce s-ar fi temut afaceristul
Bzi.ro
Imagini de toată jena! Priviți cum doi agenți încearcă să imobilizeze un jurist pe aeroportul din Iași. Unul dintre polițiști s-a trezit la rodeo: s-a urcat călare pe bărbat în timp ce-l lipea cu fața de asfalt
Fanatik.ro
Câţi ani trebuie să trăiască un român, de fapt, după pensionare. Doar așa își va recupera toţi banii daţi statului la contribuţii
Capital.ro
Noua regulă din Codul Rutier. Ce trebuie să facă șoferii după ce sunt testați de poliție
Playtech.ro
ȘOC! Familia Ciolacu, nași de cununie pentru Anda Adam. Rochia nașei a atras TOATE privirile
DailyBusiness
Ghid admitere liceu 2024. Cum se calculează media de repartizare
Adevarul
Cum arăta cu adevărat voievodul Ștefan cel Mare. Potretele cunoscute nu au nicio legătură cu realitatea istorică
Spynews
Bianca Drăgușanu povestește cum ar fi fost înșelată de Gabi Bădălău! Ar fi vrut să cucerească o cunoștință de-a ei: ”A încercat să o cumpere cu o pereche de adidași și 2.000 euro” / VIDEO
Spynews
Victor Vrînceanu nu ar fi lăsat să se implice în creșterea fiicei sale, Victoria-Venice. Andreea Antonescu i-a deschis două procese fostului iubit: „Face fără acordul meu” / VIDEO
Evz.ro
Cel mai spectaculos tunel feroviar din România. Nici în filme nu ați văzut așa ceva
Impact.ro
ȘOC! Alexandra Stan, DEZBRĂCATĂ pe net! Chiloții minusculi au lăsat la vedere TOT. Ce posterior apetisant are
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de la EURO!
wowbiz.ro
Andreea Bălan, veste de ultim moment despre relația cu Victor Cornea, când toți credeau că se căsătoresc
Cancan.ro
Scandal de proporții! Și-a desfigurat iubita lui “E diavol și bolnav psihic!” + “I-am făcut plângere penală”
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
EXCLUSIV: Imagini cu Alexandra în rochie de mireasă. Părinții au decis să o înmormânteze în rochie albă pe fata care a fost ucisă cu sălbăticie de propriul iubit
Capital.ro
Românii își primesc BANII ÎNAPOI. Se aplică și după 3 iulie. Decizia statului, definitivă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
stirilekanald.ro
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
substantial.ro
Trageri Loto 30 iunie: Premii uriașe și reporturi impresionante
MediaFlux
BLOCAJ privind RECALCULAREA PENSIILOR! LOVITURĂ pentru ROMÂNI
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?