Descoperire în curtea unui localnic. Pirotehniştii au recuperat mii de cartuşe şi bombe de aruncător

Aproape şapte mii de cartuşe şi bombe de aruncător au fost descoperite, pe parcursul a două zile, de către pirotehnişti în curtea unui localnic din Târgu Neamţ, după ce bărbatul a dat peste câteva dintre elementele de muniţie în timp ce săpa o groapă pentru o fosă septică.
Filip Stan
10 iul. 2017, 20:32
Descoperire în curtea unui localnic. Pirotehniştii au recuperat mii de cartuşe şi bombe de aruncător

Întreaga cantitate de muniţie a fost ridicată în condiţii de siguranţă şi urmează fi a distrusă într-un poligon din judeţ.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, primele elemente de muniţie au fost descoperite la aproximativ un metru adâncime de către un localnic din zona Humuleşti a oraşului Târgu Neamţ în timp ce săpa o groapă pentru o fosă septică în curtea locuinţei sale.

Bărbatul a alertat autorităţile la numărul de urgenţă 112, în zonă fiind trimise, într-o primă fază, echipaje de Poliţie care să asigure măsurile de protecţie.

Ulterior, la locuinţa bărbatului au ajuns şi pirotehniştii de la ISU, care au început acţiunile de căutare a elementelor de muniţie, toate provenind din timpul celui de-al doilea război mondial.

„Pe timpul celor câteva ore de căutări, au fost descoperite 1.795 de cartuşe de calibru 7,92 milimetri, 23 de lovituri de aruncător de calibru 60 de milimetri, trei lovituri de aruncător de mare capacitate de calibru 82 milimetri, 28 de focoase pentru lovituri de aruncător şi trei ţevi de rezervă pentru mitralieră calibru 7,92 milimetri. Întrucât s-a lăsat întunericul, echipa de pirotehnişti a întrerupt misiunea, care însă a fost continuată a doua zi, atunci când s-a folosit şi detectorul de metale, fiind efectuate noi săpături pe o suprafaţă de aproximativ 25 de metri pătraţi”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Adrian Rotaru.

Pe timpul căutărilor din a doua zi, pirotehniştii au mai descoperit alte 5.063 de cartuşe de calibru 7,92 milimetri, trei lovituri de aruncător de mare capacitate de calibru 82 milimetri, şapte lovituri de aruncător de caibru 60 milimetri, şapte grenade de mână antitanc, o grenadă de mână defensivă, 39 de focoase pentru lovituri de aruncător.

Întreaga cantitate de muniţie a fost ridicată în condiţii de siguranţă şi transportată la depozitul special amenajat al ISU Neamţ, urmând a fi distrusă, în mod controlat, într-un poligon din judeţ.

Spynews
Liviu Vârciu și Anda Călin s-au căsătorit religios tot astăzi, după cununia civilă! Imagini exclusive de la biserica unde și-au jurat iubire pentru totdeauna / VIDEO
Bzi.ro
Diana Munteanu, pictorial provocator la plajă, la 45 de ani! S-a fotografiat în costum de baie și i-a înnebunit pe fani!
Fanatik.ro
Cât costă, de fapt, să-ți cumperi o insulă în Grecia. O vilă în Pipera ajunge la aceiași bani
Capital.ro
Elena Udrea e despărțită de Adrian Alexandrov. Ce a făcut tatăl fiicei sale (FOTO)
Playtech.ro
Ireal de frumoasă! Carmen Brumă, apariție spectaculoasă la plajă. Cât de bine poate să arate la 47 de ani
DailyBusiness
Vești BUNE pentru fermierii români: Subvenții APIA în AVANS
Adevarul
Pastila „Super Mario”, „specialitate” cu potențial letal vândută de „Dana Marijuana”. „Traficanții olandezi o produc special pentru copii”
Spynews
Jucător de fotbal, prăbuşit pe teren în timpul meciului! Sportivul în vârstă de 27 de ani s-ar confrunta cu probleme cardiace / VIDEO
Spynews
Bogdan de la Ploiești recunoaște, pentru prima dată, că are doi copii. Anunțul a fost făcut pe scenă în fața publicului
Evz.ro
Trei răniți la filmările pentru pelicula lui Codin Maticiuc. Cascadorii încheiate la spital
Ego.ro
ATENȚIE, pensionari! Ce faci dacă primești o pensie MAI MARE decât te așteptai
Prosport.ro
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
wowbiz.ro
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut ascuns faptul că este tată
Cancan.ro
Regina lui Salam, mega-mulată și super-dotată! Roxana Dobre, ieșire-fulger pe Nordului cu…
Playsport.ro
Apariție INCREDIBILĂ pentru Mădălina Ghenea pe stadionul lui Manchester City! Cum a fost surprinsă și pe cine a avut în brațe
kanald.ro
Când intră pensiile recalculate pe card în luna septembrie? S-a anunțat data la care vor începe să fie virate noile sume
Capital.ro
Pierzi banii de la stat. Este obligatoriu să aștepți 120 de zile
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisacariu, rebela tenisului românesc, imagini incendiare în costum de baie
stirilekanald.ro
"O tragedie, păcat". Și-a ucis unchiul pentru a o salva! Un tânăr din Mehedinți riscă să meargă la închisoare după ce l-a lovit mortal pe bărbatul care îi bătea bunica
substantial.ro
Președintele Republicii Moldova Maia Sandu, testată pozitiv la Covid-19
MediaFlux
Donald Trump a fost DEPĂȘIT! CIFRA DUBLĂ cu care l-a ÎNVINS Kamala Harris
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...