„Kovesi sfidează Parlamentul. Eu m-aş fi dus. În loc să intre într-o discuţie controversată sunt obligată, nu sunt obligată, m-a obligat Curtea Constituţională, dar eu nu mă duc. Trebuie reţinut faptul că această comisie nu investighează dosare pe care le are doamna Kovesi in instituţie ci este mai mult interesata de relaţiile politice pe care le-a avut doamna Kovesi. Din acest punct de vedere trebuia sa se duca, nu trebuia să sfideze Parlamentul. Comportamentul ei nu ne arata nimic nou. În înregistrării avea formulări peiorative la adresa procurorilor care se împiedicau de lege. Scuza ca nu permite legea la domana Kovesi nu functioneaza daca cineva este tintit de domnia sa. Cred că ministrul Justiţiei ar trebui sa propuna revocarea sa din functie, la modul cel mai sincer. Dânsa a ajuns la un nivel de paranoia care nu îi mai permite exercitarea funcţiei„, a spus Traian Băsescu la România TV.
Membrii Comisiei parlamentare de anchetă cu privire la alegerile prezidențiale din 2009 au decis luni să sesizeze ministrul Justiției cu privire la refuzul procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, de a se prezenta la audieri.
Comisia a decis de asemenea să îi trimită o adresă șefei DNA prin care să o întrebe dacă în seara alegerilor prezidențiale din 2009 a fost acasă la Gabriel Oprea.
Înainte de luarea acestei decizii de către Comisia de anchetă, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat că nu se va prezenta la Comisie pentru că nu deţine informaţii cu privire la prezidenţialele din 2009 care să poată ajuta Comisia în obiectivele ei.
„Având în vedere că nu am cunoştinţă şi nu deţin mijloace de probă referitoare la împrejurările şi cauzele în care s-au produs evenimentele supuse cercetării în cauza ce formează obiectul activităţii Comisiei, nu mă voi prezenta în data de 10 iulie 2017 – ora 11.30 la şedinţa Comisiei de anchetă”, se arată în scrisoarea trimisă de Kovesi.
CITEŞTE ŞI Dan Andronic, sugestie pentru comisia parlamentară: „Nu pot trimite mascaţii să o aducă pe Codruţa?”