Schimbările climatice pun în pericol producţia mondială de cafea

Schimbările climatice pun în pericol producția mondială de cafea, depășită de cerere în ultimii ani, au avertizat experții și autoritățile columbiene la primul Forum mondial al țărilor producătoare de cafea, informează AFP, preluată de Agerpres.
Romania TV
13 iul. 2017, 08:01
Schimbările climatice pun în pericol producţia mondială de cafea

„Toată lumea va fi afectată. Cafeaua este foarte sensibilă la cele mai mici variații de temperatură. Pe măsură ce temperatura va crește, toate țările vor fi afectate”, a declarat brazilianul José Sette, directorul executiv al Organizației Internaționale a Cafelei (ICO), care reunește 43 de țări exportatoare și șapte importatoare.

Potrivit unui raport al Institutului pentru climă din Australia, suprafețele cultivabile alocate cafelei ar putea să se reducă la jumătate în 2050, din cauza creșterii temperaturilor care favorizează dezvoltarea unor maladii ce afectează arborele de cafea.

La rândul său, ICO subliniază că, de doi ani, producția mondială este inferioară consumului. Între lunile octombrie 2015 și septembrie 2016, au fost consumați 151,3 milioane saci de cafea cu o greutate de 60 de kilograme fiecare, ceea ce reprezintă un deficit de 3,3 milioane saci comparativ cu supraproducția din anii precedenți. Începând din 2012, consumul de cafea cunoaște o creștere medie anuală de 1,3%, adaugă ICO.

O producție inferioară nu va putea răspunde la o cerere mondială în creștere, explică Roberto Vélez, președintele Federației Naționale a Producătorilor de Cafea din Columbia (FNC), al treilea producător mondial de cafea.

„Șocurile climatice sunt mult mai virulente”, a avertizat Roberto Vélez, la primul Forum mondial al țărilor producătoare de cafea care a început miercuri la Medellin, al doilea mare oraș din Columbia.

Vélez a dat drept exemplu valul de frig care în 1975 a lovit Brazilia, principalul producător și exportator mondial de cafea, fenomen care a distrus jumătate din recoltă. Dacă un astfel de scenariu se va repeta „de unde vom scoate 25 de milioane de saci?” s-a întrebat Roberto Vélez.

În 2016, Brazilia a recoltat 51,4 milioane saci de cafea, dar în acest an se preconizează o recoltă în scădere cu 11,3%, din cauza unui ciclu bianual negativ pentru soiul de cafea arabica.

Președintele columbian Juan Manuel Santos a avertizat la Forumul de la Medellin că, în viitor, terenurile braziliene vor fi mai puțin apte pentru cultura cafelei, încălzirea globală afectând mai mult țările îndepărtate de linia Ecuatorului.

La rândul său, Roberto Vélez a atras atenția asupra concentrării culturilor de cafea între principalii producători (Brazilia, Vietnam, Columbia, Indonezia și Honduras), unde un eventual fenomen climatic ar pune în pericol oferta mondială de cafea.

Un număr de aproximativ 25 de milioane de familii din 60 de țări trăiesc de pe urma producției de cafea, o piață de 100 de miliarde de dolari la nivel mondial, conform cifrelor Organizației Internaționale a Cafelei (ICO) pentru primul trimestru din 2017.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în carnea pentru perișoare ca să iasă pufoase și gustoase. Este un secret al bucătarilor din Turcia, stăpâni peste rețetă. O să apelezi mereu la acest truc
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni