Întrebat cum vede faptul că au trecut două săptămâni de când a cerut verificarea activităţii Laurei Codruţa Kovesi şi încă nu a primit concluziile raportului şi dacă a vorbit cu ministrul Justiţiei, Klaus Iohannis a răspuns că nu a discutat cu Tudorel Toader şi nici nu va avea el o astfel de iniţiativă.
„Nu şi nici nu o să am de la mine iniţiativă. Sunt sigur însă că domnul ministru se va anunţa la mine imediat ce va avea nişte concluzii”, a spus şeful statului, conform News.ro.
Chestionat în continuare dacă Inspecţia Judiciară va trebui să termine mai repede acel raport, preşedintele a susţinut că astfel de verificări se fac într-un mod profesionist şi bine documentat, motiv pentru care finalizarea lor durează mai mult.
„Ca şi reporter, două săptămâni pot părea mult şi poate pentru un telespectator, două săptămâni este mult, dar să ştiţi că astel de verificări, câteodată, durează un pic mai mult şi dacă se fac într-un mod profesionist şi bine documentat, trebuie să avem răbdare. Eu am toată încrederea că aşa se vor face, adică profesionist şi bine documentat”, a conchis Klaus Iohannis.