Liviu Dragnea spune că nu va fi reabilitat de proiectul de Cod administrativ

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, lider al PSD, a declarat vineri că, și în cazul în care va fi aprobat proiectul de Cod administrativ, acesta nu se referă la el.
Filip Stan
14 iul. 2017, 12:51
Liviu Dragnea spune că nu va fi reabilitat de proiectul de Cod administrativ

„A explicat și ministrul Justiției. Cred că a explicat foarte bine, deci nu se referă la mine, bănuiesc că am ajuns la concluzia asta că, dacă va fi aprobat acest proiect, care va urma să ajungă în Parlament probabil prin toamnă, nu se referă la mine. Nu am niciun fel de reabilitare, deci nu pot să mă calific pentru asta. A fost pus pe site de Guvernul Cioloș (proiectul — n.r.). Or fi fost completări, dar nu în cazul ăsta”, a precizat Dragnea, la Palatul Parlamentului.

Miercuri, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a explicat că, și dacă proiectul de Cod administrativ nu prevedea excepția referitoare la posibilitatea ca persoanele condamnate, dar reabilitate să poată face parte din Guvern, efectul juridic era „absolut același”, deoarece în Codul penal sunt mai multe texte care se referă la reabilitare, transmite Agerpres.

Tudorel Toader a oferit explicații, miercuri, în legătură cu proiectul de Cod administrativ, care prevede posibilitatea ca o persoană condamnată penal să poată deveni membru al Guvernului, dacă a fost reabilitată.

„În proiectul de act normativ se prevede acea sintagmă a posibilității de a deveni membru al Guvernului pentru persoanele care au fost condamnate, dacă ulterior au fost reabilitate. Înțeleg eu toată disputa și toată discuția aici se poartă. Putem vorbi foarte mult pe această temă. Vreau să vă spun următorul lucru: sunt în Codul penal mai multe texte de lege care se referă la reabilitare. Avem o reabilitare de drept și avem o reabilitare judecătorească. Reabilitarea de drept survine la împlinirea termenului prevăzut de Cod, reabilitarea judecătorească presupune o acțiune formulată de titular, cel care are beneficiul potențial al actului de reabilitare. Părerea mea este următoarea: și dacă proiectul de act normativ nu prevedea acea excepție, efectul era absolut același, pentru că, dacă nu se prevedea excepția persoanelor reabilitate, efectul juridic era absolut același, pentru că noi, în România și în sistemele juridice în general, avem două mari categorii de fapte după gravitatea lor. Fapte care sunt prescriptibile și fapte care sunt imprescriptibile. Cele imprescriptibile sunt cele contra păcii și omenirii. Cele prescriptibile sunt toate celelalte infracțiuni”, a spus Toader.

Declarația ministrului Justiției a venit după ce USR a anunțat că, prin modificările aduse de proiectul de Cod administrativ, condamnații penal pot fi membri ai Executivului, dacă sunt reabilitați, iar în acest fel „o schemă instituțională de amploare a fost pusă în mișcare” pentru ca președintele PSD, Liviu Dragnea, să fie prim-ministru.

DailyBusiness
Gigi Becali, scut pentru David Popovici. Mesaj dur pentru CTP: „Trebuie să bagi capul în pământ și să nu sufli în fața campionului olimpic!”
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Banca Transilvania, veste bună pentru toți clienții. Oferă 3 beneficii pe care milioane de români le-au așteptat vreme îndelungată
Capital.ro
Directiva UE. Decizie privind centralele termice de apartament. România, obligată să aplice începând cu luna aceasta
Playtech.ro
Tratament inuman la centrele de minori din Târgu Mureș: copiii cu dizabilități sunt încuiați pe dinafară, li se dau medicamente expirate
DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Adevarul
Călin Georgescu continuă să împrăștie informații false: i-a zis unui fost contractor CIA că NATO va ataca Rusia de la baza Kogălniceanu din România
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Zodia care scapă de singurătate anul acesta. Influența lui Jupiter îi va da fiori, indiferent de vârstă
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
kanald.ro
El este George, tânărul de 37 de ani din Tulcea care și-a pus capăt zilelor din cauza singurătății. Bărbatul se certase cu soția și avea ordin de restricție
Cancan.ro
Despărțire pentru Andra, la începutul lui 2025: 'Nu ne-am certat, doar că el are un…'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se schimbă actele de identitate. Avertisment pentru cei cu buletin. Cine NU trebuie să ceară unul nou
StirileBZI
Amendă de până la 3.000 de lei pentru românii care fac asta! Certurile cu vecinii încep de la această lege
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Fluxurile de gaz din Azerbaidjan către Serbia, suspendate fără termen de reluare
MediaFlux
CINE IESE la PENSIE în 2025! TABELUL VÂRSTEI de PENSIONARE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: marii chitariști ai rockului