Uniunea Social Liberală a depus joi o plângere penală împotriva preşedintelui suspendat Traian Băsescu şi a paisprezece democrat-liberali.
În denunţul depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, USL îi acuză de subminarea economiei naţionale şi de comunicare de informaţii false pe liderii PDL Vasile Blaga, Cristian Preda, Cezar Preda, Cristian Boureanu, Raluca Turcan, Anca Boagiu, Andreea Paul Vass şi Sever Voinescu, pe foştii premieri Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu, eurodeputatul Monica Macovei, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, fostul secretar general al PDL, Ioan Oltean şi pe deputatul Nicuşor Păduraru.
Cei paisprezece, împreună cu Traian Băsescu sunt acuzaţi că au dus o campanie de intimidare a Parlamentului, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului şi Preşedinţiei, precum şi că ar fi făcut propagandă negativă Statului Român, fapt care ar fi atras deprecierea monedei naţionale şi scăderea încrederii investitorilor români.
Plângerea, semnată de către 22 de parlamentari liberali şi 33 de social-democraţi face trimitere la: „atingerea relaţiilor sociale referitoare la atributele fundamentale ale Statului Român, prin provocarea unei instabilităţi economice fără precedent şi prin atingerea adusă procesului d eaderare a României la Spaţiul Schengen”.