Primăria Capitalei vrea să preia terenul ce a fost vizat de proiectul Cartierul Justiţiei. Ce intenţii are primarul Gabriela Firea

Primăria Capitalei dorește să construiască un centru multifuncțional în zona cunoscută sub numele de "Esplanada", pe terenul delimitat de Bd. Unirii, str. Nerva Traian, Bd. Octavian Goga și Bd. Mircea Vodă, potrivit unui proiect de hotărâre care figurează pe ordinea de zi de miercuri a ședinței Consiliului General al Municipiului București.
Iulian Tudor
15 iul. 2017, 14:34
Primăria Capitalei vrea să preia terenul ce a fost vizat de proiectul Cartierul Justiţiei. Ce intenţii are primarul Gabriela Firea

Astfel, CGMB urmează să solicite Guvernului emiterea unei hotărâri privind transmiterea terenului respectiv din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în domeniul public al Municipiului București și administrarea CGMB.

Conform proiectului, pe amplasamentul respectiv se va realiza un centru multifuncțional, care va cuprinde spații administrative și pentru birouri, un centru de afaceri, investiții culturale, zonă verde și de agrement și parcări.

În expunerea de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea, se arată că la nivelul Municipiului București se înregistrează un deficit major cu privire la bunurile imobile destinate dezvoltării și implementării unor proiecte în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului și a unor proiecte în domeniul cultural.

Potrivit evidențelor informatizate ale instituției noastre, fostele proprietăți din amplasamentul mai sus menționat au fost trecute în proprietatea statului și administrarea directă a Consiliului popular al Municipiului București, (…) amplasamentul fiind abandonat după 1989 și până în prezent„, prevede documentul.

După 1990, acest amplasament s-a aflat în administrarea Ministerului Culturii și Cultelor, Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în prezent fiind în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Ținând seama de importanța amplasamentului se va urmări ca prin proiectele ce se vor realiza, și anume Districtul de justiție, sală de concerte, spații administrative, centru de afaceri și zonă verde și de agrement, să se dea vechiului obiectiv abandonat un caracter unitar și reprezentativ pentru imaginea Capitalei„, a precizat Gabriela Firea.

În raportul de specialitate se arată că din suprafața totală a amplasamentului de circa 106.000 mp, o suprafață de circa 4.640 mp a fost achiziționată de Municipiul București prin contracte de vânzare — cumpărare.

Conform informațiilor deținute (…), în perimetrul obiectivului de investiții ‘Esplanada’ se identifică următoarele situații: foste imobile notificate în baza legilor proprietății; foste imobile restituite în natură; foste imobile pentru care există procese pe rolul instanțelor de judecată; imobile nerevendicate; imobile aflate în proprietatea Municipiului București„, menționează sursa citată.

În octombrie 2015, Ministerul Justiției (MJ) a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre de guvern privind amenajarea unui „cartier” al Justiției în zona centrală a Bucureștiului, unde să fie concentrate instituții din sistemul judiciar, urmând să fie amenajat și un centru cultural.

Citeşte şi Primăria Bucureşti solicită Guvernului terenul din Pipera al SRTv pentru construirea Spitalului Metropolitan

Ministerul Justiției preciza la momentul respectiv că obiectivul „Esplanada”, aflat în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), care presupunea realizarea unui centru urban polifuncțional, prin intermediul unui parteneriat public-privat, nu a fost realizat.

În decembrie 2014, Guvernul a aprobat prin memorandum oportunitatea demarării demersurilor necesare realizării unui Cartier pentru Justiție. (…) Acest complex urbanistic de anvergură reprezintă un obiectiv major de investiții care va crea condiții optime pentru desfășurarea activității mai multor instituții din cadrul sistemului judiciar printre care: CSM, Inspecția Judiciară (IJ), Curtea de Apel București, Judecătoriile sectoarelor 2 și 5, Parchetele de pe lângă Tribunalul București (PTB), Institutul Național al Magistraturii (INM), Școala Națională de Grefieri (SNG)„, se arăta în nota de fundamentare.

Proiectul includea și un Centru Cultural Multifuncțional, continuându-se astfel programele de extindere a infrastructurii susținute de Ministerul Culturii.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în carnea pentru perișoare ca să iasă pufoase și gustoase. Este un secret al bucătarilor din Turcia, stăpâni peste rețetă. O să apelezi mereu la acest truc
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni