„Venirea mea în organizaţia PSD Neamţ nu va fi doar formală. Voi fi activ şi vă spun de acum că îmi doresc să ajung în toate organizaţiile în următoarea perioadă, în funcţie de agenda mea. Vin în organizaţia din Neamţ foarte bucuros, mă bucur că sunt, sincer vă spun, mai ales că sunt jumate moldovean. Lucrul ăsta mă face să mă simt ca acasă“, le-a spus Laufer colegilor.
Ilan Laufer le-a vorbit colegilor din PSD şi despre priorităţile sale:
„O prioritate este dezvoltarea unui parc industrial în fiecare dintre judeţele care în acest moment nu au parc industrial şi dezvoltarea unui incubator de afaceri pentru dezvoltarea start-up-urilor în România. Unul din cei mai mari investitori, o companie românească va ajunge la Piatra Neamţ ca să verifice două potenţiale locaţii de dezvoltare. Este chiar un investitor interesat să dezvolte un parc industrial în Piatra Neamţ“, a mai precizat ministrul Ilan Laufer.