„Pentru o mai bună gestionare a pieţei de asigurări de răspundere civilă auto, care sunt obligatorii doar pentru asiguraţi, am negociat o creştere a bonus-ului de la 32% la 50%, iar pentru maximul de malus s-a stabilit un nivel de 180%”, a spus Leonardo Badea. În proiectul de Normă, publicat recent pe site-ul ASF, maximul de malus era prevăzut să fie de 200%.
Reprezentanţii companiilor de transporturi s-au declarat mulţumiţi de rezultatele negocierilor, precizând că „acum se încheie povestea începută la protestele din Piaţa Victoriei”.
Legea RCA a intrat în vigoare la 12 iulie, dar încă nu are normele de aplicare, proiectul acestora fiind în dezbatere publică. În urma negocierilor purtate luni, urmează ca noua formă să fie adoptate de către Consiliul ASF şi să intre în aplicare „până cel mai târziu la începutul lunii august”, a precizat Leonardo Badea.
Prin Legea RCA sunt introduse tarifele de referinţă pentru poliţele de asigurare auto, care înlocuiesc tarifele-plafon (maximale) ce operaseră până la 20 mai.