BBC prezintă: România, ţara în care romii trăiesc „îngrădiţi” de ziduri VIDEO

Într-o Europă care luptă, cel puţin teoretic, împotriva urii de rasă, România este prezentată ca o ţară în care comunităţile de romi din unele oraşe sunt forţate să trăiască dincolo de ziduri înalte, în spatele cărora oamenii se simt "ca la puşcărie".
Romania TV
19 iul. 2012, 19:02
BBC prezintă: România, ţara în care romii trăiesc

Controversele privind mutarea romilor în cartiere „speciale” nu mai sunt o noutate în România, iniţiativele luate în acest sens la Baia Mare (Maramureş) şi Târlungeni, în judeţul Braşov, fiind discutate şi paradiscutate. Acum, însă, imaginile zidurilor înalte dincolo de care sunt mutaţi romii ca pentru a fi ascunşi de ochii lumii au depăşit graniţele ţării şi ajung în faţa întregii Europe printr-un reportaj realizat de cei de la BBC.

La Târlungeni, zidul care desparte comunitatea romă de restul lumii a fost construit în 2009. Romii se vaită că nu au acces în oraş decât foarte greu, iar copiii sunt şi ei cât se poate de nemulţumiţi. „Au făcut un gard şi acum nu mai pot să mă întâlnesc cu prietenii mei”, spune un puşti de vreo 10 ani, în timp ce un altul se vaită că din cauză că trebuie să ocolească zidul întârzie la şcoală, primeşte absenţe şi din acest motiv i se taie alocaţia.

„Au pus şi sticle sus acolo, să ne tăiem, să murim”, spun copiii într-un glas.

De cealaltă parte a zidului, decizia ridicării acestuia îi bucură pe unii, care spun că acum au încetat furturile şi alte necazuri provocate de romi. Aceştia din urmă au însă replică şi susţin că pentru rezolvarea acestor probleme ar fi fost mai potrivită crearea de locuri de muncă şi pentru ei, în locul ridicării unui zid de piatră.

Reportajul lui Tom Wilson continuă la Baia Mare. Alt oraş, aproximativ aceeaşi poveste. Aici, ţiganii din oraş au fost mutaţi în câteva blocuri care au aparţinut unei fabrici. În ciuda condiţiilor insalubre, părerile sunt însă împărţite dincolo de zidul care a făcut ca primarul Cătălin Cherecheş să fie acuzat că a construit un soi de lagăr pentru romi. Unii spun că zidul este bun şi că datorită lui copiii sunt mai în siguranţă. Alţii se simt însă închişi, respinşi de societate, marginalizaţi.

Primarul Cherecheş a acceptat să îi explice reporterului britanic decizia de a ridica un zid în jurul blocurilor de romi: „În primele 6 luni ale anului au fost peste 20 de accidente, numai copii accidentaţi. Din punctul meu de vedere e estetic aşa. Dacă îl făceam din lemn, cam de la începutul lui noiembrie începea să fie demontat şi pus pe foc. Dacă s-ar fi făcut din metal, a doua zi ar fi dispărut pentru că ar fi vândut unii metalul respectiv„.

Locuitorii din spatele zidului cred însă că banii investiţi în ridicarea zidului ar fi putut fi folosiţi pentru a asigura condiţii de trai mai bune în blocurile în care domnesc sărăcia şi mizeria, iar electricitatea şi apa curentă sunt considerate un lux.

VEZI AICI REPORTAJUL COMPLET

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Medicamentul care ar reduce speranța de viață cu 6 ani. Multe persoane îl folosesc pentru o problemă des întâlnită
Capital.ro
România e în doliu. Un celebru ministru s-a stins azi, 29 aprilie. Fiul său a anunțat tragedia
Playtech.ro
De ce unele ouă au pete negre sau maro pe gălbenușuri. Cât de sigure sunt pentru consum?
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Situație gravă la granița României. Serviciile au oameni cu inteligență redusă și fără cultură
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Urmează patru zile libere pentru elevii și bugetarii din România
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Elena Udrea. Va fi eliberată? Tribunalul Prahova a făcut anunțul azi, 29 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Ultimă oră! Este vorba despre marele sportiv Mihai Leu. Este în stare critică
MediaFlux
Ucraina și SUA resping propunerea lui Putin. Ce ar ascunde armistițiul de 3 zile
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster