„Ceea ce prima instanţă a respins este o cerere de suspendare a executării HG 410/2017, şi nicidecum “anularea HG”, care este cu totul alt tip de acţiune. Ne îndoim că, la calibrul de profesor universitar, ministrul justiţiei Tudorel Toader nu ştie diferenţa dintre suspendarea executării unui act şi anularea unui act”, arată UNJR, care precizează că va face recurs la această decizie, iar în paralel va iniţia şi actiunea de anulare a HG 410/2017 privind comisia SIPA.
Judecătorii mai spun că „o altă manipulare” a ministrului din acelaşi mesaj este şi afirmaţia acestuia conform căreia a aşteptat din 19 iunie de la CSM şi de la asociaţiile profesionale propuneri pentru desemnarea unui magistrat în Comisia de inventariere a fondului arhivistic SIPA. UNJR susţine că hotărârea de guvern nu prevedea în componenţa comisiei de reinventariere a arhivei niciun magistrat, ci doar reprezentanţi ai guvernului.
„Acesta este şi unul din motivele pentru care UNJR a contestat în instanţă HG 410/2017”, subliniază UNJR.
Uniunea Judecătorilor spune că ministrul Justiţiei „nu este la primul joc manipulativ unde prezinta jumătăţi de adevăruri, cu scopul de a induce în eroare opinia publică cu privire la acţiunile pe care le face cu privire la arhiva SIPA” şi consideră că prin modul în care a fost realizată hotărârea, arhiva SIPA nu va fi desecretizată, ci doar va crea alte suspiciuni cu privire la gestionarea arhivei.
„Competenţa comisiei de reinventariere este ambiguă, nu se înţelege cine va distruge documentele (comisia doar propune), cine va sesiza organele de urmărire penală (comisia este organism consultativ, nu de control, conducere sau ordine şi siguranţă publică, aşa cum prevede art. 61 din Codul de procedură penală, invocat în HG), nu este prevăzută vreo cale ca persoane vizate să poată contesta veridicitatea informaţiilor existente în arhivă”, explică UNJR, adăugând că ministrul a promis că va fi transparent, însă păstrează secrete lista cu membrii comisiei şi regulamentul acesteia şi nu a făcut publice rapoartele, ordinele, procesele verbale şi celelalte înscrisuri ale arhivei SIPA.
Reprezentanţii UNJR sunt de părere că ar trebui văzut ce s-a întâmplat în ultimii ani cu arhiva, ţinând cont de „dezinformările” făcute de oficiali prin declaraţiile lor şi spun că soluţia de desecretizare pe care a oferit-o ministrul face ca arhiva să „redevină potenţială armă în mâna politicienilor care au control asupra persoanelor ce vor inventaria, din nou, această arhivă”.
„Modul de acţiune al ministrului Justiţiei Tudorel Toader nu doar că nu va rezolva transparent problema arhivei SIPA şi nu o va desecretiza, ci va adânci suspiciunile şi neîncrederea cu privire la conţinutul acestei arhive şi la modul în care acest conţinut este folosit de către politicieni”, susţine UNJR.
Mai mult, spun ei, din comisia de reinventariere fac parte doar persoane aflate sub control politic şi niciun magistrat, iar procedura este „lipsită de transparenţă”.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat sâmbătă, pe Facebook, că instanţa de judecată a respins cererea Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR) vizând suspendarea hotărârii de guvern privind inventarierea arhivei SIPA şi critică asociaţiile de magistraţi şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) că nu şi-au desemnat un magistrat care să facă parte din comisia de inventariere.
Pe 14 iulie, Curtea de Apel Bucureşti a decis cu referire la acest conflict dintre magistraţi şi ministerul Justiţiei să respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
„Admite cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României. Cu recurs în 5 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea instanţei.