Dan Voiculescu: Mie mi-au fost furaţi trei ani. Aceşti ani nu mi-i mai dă nimeni, chiar dacă intră Băsescu la închisoare

Dan Voiculescu a declarat marţi după-amiază, după decizia instanţei de eliberare condiţionată a sa, că i-au fost furaţi trei ani din viaţă, pe care nu îi va mai da nimeni, chiar dacă Traian Băsescu va ajunge la închisoare. Omul de afaceri a mai spus că trei ani a trăit într-un "acvariu".
Filip Stan
18 iul. 2017, 14:37
Dan Voiculescu: Mie mi-au fost furaţi trei ani. Aceşti ani nu mi-i mai dă nimeni, chiar dacă intră Băsescu la închisoare

Dan Voiculescu a făcut mai multe declaraţii la ieşirea de la Spitalul Universitar, unde a fost internat de vineri.

 „Mi-au fost furaţi trei ani din viaţă. Aceşti trei ani nu mi-i dă nimeni, chiar dacă intră Băsescu la închisoare. Cât am stat în puşcărie, am avut două sentimente deosebite, profunde, care au iesit în evidenţă. Primul sentiment a fost unul de durere a pleopelor, pentru faptul că stăteam cu ochii închişi mai mult de jumătate de zi. Mi-am creat un fel de acvariu în care am încercat şi am reuşit să trăiesc. Am trăit trei ani într-un acvariu”, a afirmat Dan Voiculescu.
Voiculescu a mai spus că al doilea sentiment pe care l-a avut în această perioadă a fost de regret: „Regretul că 12 familii au avut de suferit din cauza mea. Oameni care au fost implicaţi în acest proces ca să pot să fiu eu dus la închisoare”.

În timpul declaraţiei sale, Voiculescu le-a cerut jurnaliştilor să închidă ochii, „pentru a se teleporta la poarta penitenciarului”.

Citeşte şi: Dan Voiculescu a fost eliberat condiţionat. Sentinţa Tribunalului Bucureşti este definitivă

Dan Voiculescu a explicat şi motivul pentru care a fost internat.

„Pentru că suntem la spital, cred că am datoria să vă spun adevărul despre problemă, pentru că au fost fel de fel de balbaieli. Că am fost operat, că nu am fost operat, că am murit, că n-am murit. Am avut un sindrom de ocluzie intestinală provocată de o strangulare a intestinului subţire. E periculos, pentru că intestinul se poate sparge. Vreau pe această cale să mulţumesc public doamnei doctor Petrescu de la puşcăria Rahova şi domnului doctor Sorin Oprescu. Doamna doctor aproape că m-a obligat să merg la spital, eu nu am vrut.  Eu sigur voi fi operat. Ce am avut eu a fost un fel de preinfarct, dar pe intestin. Trebuie operaţie, pentru că o recidiva poate fi fatală”, a mărturisit Dan Voiculescu la ieşirea din spital.

De asemenea, Voiculescu a mai spus că va continua să lupte împotriva abuzurilor „celor puternici” indiferent de riscuri, mai ales că „determinarea” sa este întărită de cei trei ani de pușcărie.

„La orizont, eu văd în continuare o luptă pe viață, pe moarte, pe pușcărie, pe orice risc cu abuzurile. Cu abuzurile, mai ales ale celor puternici împotriva celor care nu se pot apăra singuri, împotriva celor care au în ei dorința de a se apăra și nu au puterea de a o face. Voi continua cu toate forțele mele, mai ales că determinarea mea este acum întărită de cei trei ani de pușcărie să lupt cu abuzurile. (…) O să ne mai vedem, o să ne mai auzim”, le-a spus Voiculescu jurnaliștilor, după ce a fost externat din Spitalul Universitar din București.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum se calculează, de fapt, numărul personal pentru 2025. La ce să te aștepți în următoarele luni, zodiile care intră în magia banilor
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Copiii luminii. Destinul special al celor născuți în Noaptea de Înviere
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii datori la ANAF din cauza contului la bancă. Fiscul te obligă să plătești. Trebuie să dai și declarație
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI