Operațiunea derulată de SRI a relevat faptul că cei doi suspecți, A.H. și A.H., au fost angrenați în România în acțiuni sistematice de promovare agresivă a ideologiei jihadiste specifice grupărilor teroriste active pe frontul din Siria. De asemenea, aceștia au facilitat pătrunderea ilegală în țara noastră a unor conaționali, dintre care unii erau deja semnalați având conexiuni teroriste. În perioada de monitorizare, cei doi suspecți au realizat inclusiv deplasări repetate în Siria, în cadrul cărora au stabilit și au cultivat relații apropiate cu membri ai unor grupări jihadiste, inclusiv Daesh.
Din evaluarea informațiilor culese de SRI s-a concluzionat că există riscuri asociate terorismului, astfel încât s-a luat decizia îndepărtării celor doi suspecți de pe teritoriul României.
În acest caz s-a cooperat cu Ministerul Afacerilor Interne (Inspectoratul General pentru Imigrări), precum și cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.