Potrivit unui comunicat al Executivului, se propune actualizarea Legii 321/2006, în sensul adaptării acesteia la contextul actual al realităților cu care se confruntă românii în afara granițelor țării, pentru a îmbunătăți și flexibiliza sistemul de finanțare a acțiunilor, proiectelor și programelor dedicate sprijinirii românilor de pretutindeni.
Astfel, între modificările propuse prin proiectul de lege se numără și cea privind introducerea posibilității de finanțare a unor proiecte care vizează menținerea legăturii românilor din străinătate cu țara, suplimentar față de tematicile finanțate până în prezent, circumscrise identității culturale, etnice, lingvistice și religioase, dreptului la liberă întrunire și asociere.
Totodată, în textul inițiativei se prevede completarea definiției beneficiarilor de finanțări nerambursabile, conform necesităților rezultate din practica de până în prezent.
„Astfel, pot beneficia de finanțări nerambursabile asociațiile, fundațiile, unitățile de cult, alte categorii de organizații neguvernamentale ale românilor de pretutindeni și organizațiile internaționale și alte persoane fizice autorizate sau juridice de drept public sau privat din România sau din străinătate”, se arată în comunicat.
De asemenea, în proiect se menționează posibilitatea stabilirii de priorități geografice și tematice multianuale pentru acordarea de finanțări nerambursabile în sprijinul românilor de pretutindeni, prin Strategia națională pentru românii de pretutindeni.
În comunicat se arată că proiectul de act normativ stabilește trei tipuri de acordare de finanțare, și anume: pentru proiecte cu implementare directă, ce vizează acțiunile proprii întreprinse de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, pentru proiecte cu implementare indirectă, derulate de către beneficiarii de finanțări, precum și prin acordarea de granturi.