Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunal, Raluca Stăncescu, reţinută pentru fapte de corupţie

Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Raluca Stăncescu, a fost reținută pentru fapte de corupție, potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Iulian Tudor
21 iul. 2017, 05:22
Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunal, Raluca Stăncescu, reţinută pentru fapte de corupţie

Procurorii DNA au emis, joi seară, un mandat de reținere pentru 24 de ore pe numele lui Stăncescu, care este acuzată de șantaj, instigare la favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiției și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublicate.

În același dosar a fost reținut și un bărbat din Botoșani, acuzat de șantaj. Cei doi vor fi prezentați vineri în fața magistraților Curții de apel Suceava cu propunerea de arestare preventivă.

Totodată, procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar față de agentul de poliție Constantin Batcă de la Biroul de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Botoșani.

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii octombrie 2015, Raluca Stăncescu, împreună cu Cătălin Stavără, folosindu-se de autoritatea conferită de funcția sa — prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, a exercitat acte de constrângere psihică asupra unei persoane.

Concret, cei doi au încercat să determine persoana respectivă să efectueze demersurile necesare în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile (apartament și garsonieră), situate în municipiul Botoșani, în favoarea unei rude a lui Cătălin Stavără.

„Prin constrângerea psihică exercitată, inculpații Stăncescu Raluca și Stavără Cătălin au urmărit să-i inducă persoanei respective o stare de temere prin aceea că în situația exprimării unui refuz, va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări față de persoana sa și a membrilor familiei sale, vizând săvârșirea unor pretinse infracțiuni de evaziune fiscală și trafic de persoane”, se precizează în comunicatul de presă.

Totodată, în perioada 30 octombrie 2015 — 4 februarie 2016, Raluca Stăncescu, în aceeași calitate, l-a determinat în mod direct pe Constantin Batcă, agent de poliție în cadrul Poliției municipiului Botoșani — Biroul de Investigații Criminale, să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală față de Cătălin Stavără, pentru săvârșirea unei infracțiuni de lovire sau alte violențe, în scopul îngreunării cercetărilor penale și favorizării acestuia din urmă.

În același context și în aceeași calitate, la data de 4 februarie 2016, Stăncescu l-a determinat pe Constantin Batcă să-i pună la dispoziție, fără drept, un suport optic ce conținea înregistrări ale unor camere de supraveghere (mijloc de probă în același dosar penal menționat mai sus) în vederea favorizării lui Stavără, lucru pe care agentul de poliție l-a și făcut în cursul aceleiași luni.

În aceeași calitate, la data de 22 iunie 2016, magistratul a divulgat, fără drept, lui Cătălin Stavără date nedestinate publicității, cu caracter confidențial, rezultate din supravegherea tehnică a unei persoane, realizată în contextul instrumentării unui dosar penal.

Prin acest demers au fost afectate atât interesele și activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, ca unitate de parchet pe rolul căreia se afla cauza respectivă, cât și interesele legale ale persoanei respective, ale cărei drepturi și libertăți fundamentale fuseseră restrânse în contextul supravegherii sale tehnice, strict în condițiile prevăzute de lege și autorizate de judecătorul de drepturi și libertăți, mai menționează sursa citată.

Citeşte şi Percheziţii ale DNA la Parchetul Tribunalului Botoşani şi la Poliţia Judeţeană, într-un dosar în care ar fi vizat şi prim-procurorul

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy