„Cred că el trăiește și voi avea o altă părere atunci când vom ști că noi l-am ucis. Dar suntem în urmărirea lui — presupun că este în viață”, a declarat Mattis într-o conferință de presă la Pentagon.
Anterior în cursul acestei luni, Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO, organizație neguvernamentală cu sediul la Londra), a anunțat că deține ‘informații confirmate’ potrivit cărora Al-Baghdadi a fost ucis, însă oficiali occidentali și irakieni și-au exprimat scepticismul față de această posibilitate.
Directorul OSDO, Rami Abdel Rahman, a declarat pentru DPA că Abu Bakr al-Baghdadi a murit într-un sat din provincia Deir Ezzor, situată în estul Siriei. El nu a oferit însă alte detalii despre locul și modul în care liderul jihadist ar fi fost ucis.
În luna iunie, OSDO a pus sub semnul întrebării un anunț al forțelor ruse conform căruia Al-Baghdadi ar fi fost ucis în zona orașului Raqqa, din nordul Siriei, în data de 28 mai. Operațiunea rusă ar fi vizat o reuniune a conducerii SI și ar fi dus la lichidarea altor 300 de jihadiști.