SEMNE că o persoană decedată dragă ţie se află încă în preajma ta

Multă lume consideră că sufletul părăseşte trupul fizic în momentul morţii pentru a trascende în lumea de dincolo. Existenţa vieţii de apoi este susţinută de numeroşi teologi, dar şi de oameni de ştiinţă, parapsihologi, şi persoane care au fost martorele unor întâmplări paranormale. Potrivit adepţilor parapsihologiei, persoanele iubite nu ne părăsesc definitiv după moarte, ci se pot reîntoarce uneori pentru a ne încuraja, consola, linişti sau preveni asupra anumitor momente de cumpănă.
Alina Costache
24 iul. 2017, 12:07
SEMNE că o persoană decedată dragă ţie se află încă în preajma ta

Principalele forme prin care spiritele pot intra în comunicare cu lumea fizică:

Principala formă de conexiune o reprezintă visele. De multe ori, spiritele celor dragi ne apar în vis înconjurate de o aură luminoasă. Cu toate acestea, trăirile din vis sunt foarte intense, iar visele „de vizitare” par foarte reale. Din acest motiv, se întipăresc uşor în memorie şi ne pot marca vreme îndelungată, potrivit secretele.com.

Concentrează-te asupra detaliilor din vis. Se întâmplă uneori ca în visele de vizitare să apară semne sau mesaje clare menite să ne liniştească sau să ne pună în gardă cu privire la anumite evenimente viitoare.

În vis, persoanele decedate apar mai tinere sau mai sănătoase decât în momentul morţii. Mai ales dacă persoanele trecute în nefiinţă au murit în urma unor boli grave, acestea vor apărea în vis ca fiind sănătoase. Scopul interacţiunii spiritelor binevoitoare cu cei din lumea fizică nu este acela de a-i speria sau tulbura, ci de a-i linişti şi de-ai ajuta să depăşească mai uşor tragedia suferită, motiv pentru care iau o întruchipare armonioasă.

Aproape de fiecare dată, spiritele încearcă să transmită un mesaj, dar nu neapărat pe cale verbală. Indiferent de forma mesajului, însă, persoana vizitată nu va întâmpina dificultăţi în descifrarea sensului acestuia. Uneori, se poate ca spiritele să intre în comunicare cu tine ca să-ţi transmită mesaje cu privire la alte persoane.

Nu toate visele de acest tip intră în categoria viselor de vizitare. În majoritatea cazurilor, este vorba pur şi simplu de manifestarea în planul conştiinţei a gândurilor înrădăcinate adânc în subconştient. Această teorie este întărită de către psihologi, care fie atribuie o simbolistică diferită acestor vise, fie le consideră o succesiune aleatorie de gânduri, trăiri şi experienţe de viaţă.

Ascultă-ţi intuiţia ca să diferenţiezi visele lucide de cele obişnuite. Atunci când ai un vis de vizitare, trăieşti experienţa cu toată fiinţa. Un astfel de vis este atât de intens, de realist şi de viu încât nu te vei îndoi nicio clipă în privinţa autenticităţii experienţei trăite.

Citeşte şi Semne că nu eşti la prima viaţă pe pământ

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Lucrul pe care să nu-l montezi niciodată pe gard. Riști o amendă usturătoare, deși pare un gest nevinovat
Capital.ro
Primăria impune noi taxe! Șoferii vor plăti 140 de lei pe lună pentru abonament
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bărbat abandonat de ambulanță în tufișuri: „Sunt încă șocat de întâmplarea pe care am trăit-o”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Vară incendiară în România. Vremea va fi de nesuportat
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Când are loc înmormântarea lui Răzvan, jandarmul împușcat accidental în cap. Familia nu își poate reveni din șoc: „Răzvaneeee...”
Cancan.ro
Bucurie mare în showbiz ❤️ Fosta concurentă de la Mireasa este însărcinată pentru prima oară
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Greșeală în decizia CCR?! Bucurie imensă pentru Călin Georgescu: Hotărârile nu au valoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o: "Drum lin către îngeri, suflet bun"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Amenzi pentru cei care stau la bloc și la curte! Se dau primăvara aceasta!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Talcioc electoral 2025: inflația de candidaturi irelevante