Preşedintele ASF căştigă de şase ori mai mult decât preşedintele României, în urma aplicării legii salarizării unitare

Preşedintele ASF are un salariu net de 70.571 de lei pe lună, de şase ori mai mare decât salariul net al preşedintelui României, de 12.204 lei pe lună, în timp ce primul ministru încasează 16.675 de lei pe lună, conform Legii salarizării unitare, lege care nu se aplică în cazul angajaţilor ASF, BNR şi ANRE.
Romania TV
26 iul. 2017, 14:21
Preşedintele ASF căştigă de şase ori mai mult decât preşedintele României, în urma aplicării legii salarizării unitare

Şeful Guvernului şi preşedinţii celor două Camere – Senat şi Camera Deputaţilor au, începând din această lună, acelaşi salariu brut, respectiv 15.225 de lei, conform informaţiilor furnizate de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, la solicitarea MEDIAFAX.

Potrivit art. 38 alin. (2) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin excepţie de la prevederile lit. a), indemnizaţiile lunare ale personalului care ocupă funcţii de demnitate publică se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor din anexa nr. IX cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Astfel, prin înmulţirea coeficienţilor aferenţi funcţiilor de demnitate publică din anexa nr. IX, care fac obiectul solicitării dumneavoastră, cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, rezultă următoarele cuantumuri: Preşedintele României – 17.400 lei, Primul ministru – 16.675 lei, Ministru – 15.225 lei, Preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor – 16.675 lei”, se arată în răspunsul transmis de reprezentanţii Ministerului Muncii.

În acelaşi document, se arată că “potrivit prevederilor art. 2, alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, dispoziţiile prezentei legi nu se aplică personalului din Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii”.

Conform declaraţiilor de avere, preşedintele ASF are un salariu net de 70.571 de lei/lună, guvernatorul BNR – 24.810 lei/lună, preşedintele ANCOM – 4.719 lei/lună, iar preşedintele ANRE – 39.431 lei/lună (ultima declaraţie de avere fiind din 2015).

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Elena Udrea, eliberată?! S-a ADMIS. Decizia luată azi, 29 aprilie, de Tribunalul Prahova
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Intențiile lui Putin sunt clare. Mare pericol pentru România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se reia turul II în România? Anunțul venit azi, 29 aprilie: Neconstituțională și abuzivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Vești proaste pentru pensionari. Ce spun ministrul Muncii și cel al Finanțelor despre creșterile de pensii și recalcularea lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster