Peste 450 de mineri vor fi disponibilizaţi în acest an de la exploatările Lonea şi Lupeni

Peste 450 de mineri vor fi disponibilizați, până la sfârșitul acestui an, de la exploatările de huilă Lonea și Lupeni, cele două mine de cărbune de la Complexul Energetic Hunedoara fiind cuprinse într-un program de închidere și ecologizare.
Filip Stan
27 iul. 2017, 12:20
Peste 450 de mineri vor fi disponibilizaţi în acest an de la exploatările Lonea şi Lupeni

„Minerii vor fi disponibilizați de la exploatările Lupeni și Lonea, care beneficiază de ajutor de stat. Concedierile se fac și corelat cu faptul că mina Lupeni mai funcționează un an de zile pe producție”, a declarat joi, pentru AGERPRES, președintele executiv al Sindicatului „Muntele”, Darius Câmpean.

Liderul sindical a precizat că vechiul program de închidere a minelor prevedea concedierea colectivă a peste 1.000 de angajați, în timp ce noul proiect reduce această cifră cu aproape 600 de persoane.

Plățile compensatorii care vor fi plătite minerilor disponibilizați vor fi apropiate ca valoare de cele de la Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului, a precizat Câmpean, fără să menționeze însă o sumă anume deoarece în această perioadă sindicatul negociază noul contract colectiv de muncă.

În urma programului de restructurare, la minele de cărbune ce aparțin de CEH vor mai lucra aproximativ 2.500 de angajați.

În cadrul CEH lucrează acum circa 5.000 de angajați, dintre care 3.000 de mineri muncesc la exploatările de huilă Lupeni, Livezeni, Lonea și Vulcan, iar diferența la termocentralele Mintia și Paroșeni.

Citeşte şi Doar două mine şi două grupuri energetice vor mai funcţiona la Complexul Energetic Hunedoara

 

Spynews
Horoscop duminică, 15 septembrie 2024: Scorpionii au parte de multe evenimente
Bzi.ro
Aceasta este relația dintre Cătălin Botezatu și Adrian Nartea, de la Asia Express 2024! Creatorul de modă a recunoscut tot!
Fanatik.ro
Se închid școlile de luni în România, în urma ploilor puternice. Lista completă cu locurile unde nu se țin cursuri
Capital.ro
Bărbatul cu care a apărut Simona Halep. Cei doi s-au sărutat (FOTO)
Playtech.ro
Ciclonul Boris își schimbă direcția. Ce județe vor fi afectate de ploile torențiale în următoarele ore
DailyBusiness
Mai multe școli și licee din România se închid, după inundațiile catastrofale
Adevarul
Imagini șocante de la Revoluția din '89 în „orașul lui Nicu Ceaușescu”. Amănunte neștiute
Spynews
Ce să nu faci după ce ai mâncat. Obiceiul nociv care îți poate distruge sănătatea
Spynews
Românii riscă amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu vor respecta legea. Ce presupune noua modificare legislativă
Evz.ro
Secretul unui ou făcut perfect. Nu e atât de simplu
Ego.ro
Bruneta cu 16 ani mai tânără care a înlocuit-o pe Cristina Ich! Imaginile care au scăpat pe internet
Prosport.ro
Ion Țiriac și-a cumpărat avion de peste 60.000.000 de euro
wowbiz.ro
Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre crima halucinantă. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ana-Maria
Cancan.ro
Moștenitorul impreiului Alpin și celebra influenceriță și-au spus ADIO! S-a rupt lanțul de iubire după 4 luni
Playsport.ro
Apariție INCREDIBILĂ a Iriney Shayk! Cum a fost surprinsă pe stradă fosta lui Cristiano Ronaldo
kanald.ro
Gigi Mulțescu, legenda Dinamo, a murit la vârsta de 72 de ani: „Te-am pierdut, nea Gigi!” Care a fost cauza decesului
Capital.ro
Decizie finală pentru Elena Udrea. E cea mai grea veste pe care a primit-o
StirileBZI
Se dă un salariu de 1.000 de euro lunar! Nu este nevoie de studii superioare!
Prosport.ro
Sorana Cîrstea a dat vestea cea mare. Ion Ion Țiriac e cel mai fericit
stirilekanald.ro
"Inima și sufletul meu" Durere imensă la înmormântarea Denisei, tânăra ucisă de Șacalul din Constanța! Este condusă pe ultimul drum astăzi, într-un sicriu alb, înconjurată de flori albe, plânsă de familie și prieteni!
substantial.ro
Donald Trump promite expulzări în masă susținând acuzații false la adresa imigranților haitieni
MediaFlux
PERICOL de RĂZBOI! GERMANIA a INTERVENIT în FORȚĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...