Cele două camere ale Parlamentului rus au ratificat acordul la începutul acestei luni.
Acordul original a fost semnat la Damasc în luna ianuarie, iar miercuri s-a încheiat ultima fază a procedurilor pentru intrarea în vigoare a acordului. Astfel, Rusia poate folosi baza aeriană Hmeymim din provincia Lattakia pentru încă 49 de ani. Această bază a fost utilizată de Rusia pentru a lansa atacuri împotriva grupărilor care se opun regimului condus de preşedintele sirian Bashar Al-Assad.
Potrivit documentului ce a fost publicat de preşedinţia Rusiei, forţele mlitare vor fi desfăşurate la baza Hmeymim timp de 49 de ani, existând şi opţiunea extinderii acestui acord pentru încă 25 de ani.