Discuția s-a purtat în contextul în care, în pofida faptului că raportează acoperiri prin reasigurare mai mari cu fiecare semestru, Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor își ratează obiectivele pentru care a fost înființat, adică protejarea mai multor români împotriva calamităților și degrevarea statului de „ajutoarele” pe care le plătește în astfel de situații. Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider.
De altfel, spun sursele Profit.ro, chiar în discuția de ieri, Nicoleta Radu Neacșu, directorul general al PAID, a vorbit despre un plan care presupune o creștere de 4-5% a numărului de polițe vândute, până în anul 2021. Aceasta este o abordare total schimbată comparativ cu obiectivele stabilite nu mai devreme de jumătatea lui 2016, când PAID își propunea creșterea gradului de acoperire prin asigurare la 60%, până în 2020. De atunci până în prezent, ponderea asigurărilor a stagnat, motiv pentru care inclusiv directorul PAID a recunoscut, pentru Profit.ro, că obiectivul stabilit în 2016 nu mai este unui realist. Ponderea caselor asigurate în totalul locuințelor din România a ajuns la sub 20%, față de peste 40% cât era în 2010 deși, paradoxal, 2010 este exact anul în care asigurarea împotriva dezastrelor a devenit obligatorie și a luat naștere Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID).
Citeşte mai mult pe profit.ro.