Mircea Sandu rămâne cu sechestru pe avere într-un dosar de luare de mită

Curtea de Apel București a respins, vineri, cererile depuse de fostul președinte al FRF Mircea Sandu și soția sa, Elisabeta Sandu, de ridicare a sechestrului pus de procurorii DNA pe o parte din averea familiei, în dosarul în care cei doi sunt cercetați pentru că ar fi primit mită de la o casă de avocatură.
Romania TV
28 iul. 2017, 16:05
Mircea Sandu rămâne cu sechestru pe avere într-un dosar de luare de mită

Pe 20 iunie, DNA a anunțat că Mircea Sandu și Elisabeta Sandu sunt urmăriți penal pentru luare de mită și spălare de bani, respectiv complicitate la aceste infracțiuni, după ce ar fi primit 724.000 lei de la reprezentanții unei societăți de avocatură pentru încheierea unor contracte.

Procurorii au pus atunci sechestru pe o parte din averea soților Sandu, iar cei doi au contestat măsura la Curtea de Apel București, acțiunea lor fiind însă respinsă ca nefondată.

Potrivit DNA, Mircea Sandu, în calitate de președinte FRF, în 2 octombrie 2009, cu intenție, a primit prin intermediul soției sale Elisabeta Sandu, cu titlul de mită, suma de 724.000 lei, de la reprezentanții unei societăți de avocatură.

„Banii respectivi au fost primiți de suspect pentru ca Federația Română de Fotbal să încheie cu societatea de avocatură două contracte de asistență juridică, aspect materializat prin semnarea celor două documente la data de 20 octombrie 2009”, susțin procurorii.

DNA mai preciza că, în perioada 22 septembrie 2008 — 2 octombrie 2009, Mircea Sandu a disimulat adevărata natură a provenienței sumei de bani încasate (în contul soției sale), creând, contrar realității, aparența că ar reprezenta daune plătite de societatea de avocatură acesteia, ca urmare a nerespectării unor clauze contractuale.

Spynews
Cele două ipoteze luate în calcul de anchetatori în cazul morții lui Andrei Versace. Ce se știe despre ultima perioadă din viața lui
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Ce conține, de fapt, brânza mozzarella. Românii o cumpără de la Lidl, Kaufland, Auchan, Carrefour sau Mega Image, dar puțini se uită pe etichetă
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. A lăsat un gol imens. Drum lin, maestre!
Playtech.ro
Care ar fi cauza morții lui Andrei Versace. Principala ipoteză luată în calcul de anchetatori
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Omul care l-a făcut pe Ceaușescu președinte. Unul dintre cele mai misterioase personaje din istoria românilor, stalinizatorul României
Spynews
Tragedie după tragedie în Brăila! Fratele principalului suspect în cazul ucideii Marinei a murit într-un accident de mașină
Spynews
Alertă ANM! A fost emis cod galben de ploi, vijelii și grindină. Canicula nu dispare, însă, din România
Evz.ro
Mircea Geoană, umilit de niște săteni. Ce imagine
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Imagini tulburătoare cu trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace: zăcea într-o baltă de sânge de zile bune
Cancan.ro
Mama lui Versace, devastată după moartea fiului său! „Măcar și-a găsit el...” Câte sute de euro îi trimitea lunar, pentru cheltuieli EXCLUSIV
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Dentista din Brăila a fost ucisă în 33 de secunde! Principalul suspect a fost reținut pentru 24 de ore
Capital.ro
Amendă 1.300 de lei, chiar dacă ai documentele la tine. Dreptul legal pe care șoferii NU îl au
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Barcelona va majora taxele pentru pasagerii navelor de croazieră sub 12 ore
MediaFlux
Cum arăta VILA NUFĂRUL din NEPTUN, unde NICOLAE ȘI ELENA CEAUȘESCU își petreceau verile
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'