MUNTENIA
Temperaturile maxime vor fi în creștere ușoară și treptată, de la valori medii de 32 de grade în data de 31 iulie, până la 37…38 de grade, la sfârșitul primei săptămâni, caracterizând o vreme caniculară. Minimele termice se vor situa în medie între 16 și 20 de grade. Apoi, valorile termice medii vor scădea ușor, cele maxime de la 38 la 33 de grade, iar cele minime de la 20 la 17 grade, însă până în jurul datei de 10 august, local, vremea încă se va menține caniculară. După data de 6 august vor fi posibile ploi slabe, în special în zona înaltă de relief.
TRANSILVANIA
În prima săptămână temperaturile maxime vor fi în creștere ușoară și treptată, de la valori medii de 32 de grade, până în jurul a 36 de grade, caracterizând o vreme caniculară în cea mai mare parte a regiunii, în timp ce minimele termice se vor situa în medie între 13 și 18 grade. Apoi, valorile termice medii vor scădea ușor, cele maxime de la 36 la 30 de grade, iar cele minime de la 18 la 14 grade. După data de 6 august va crește probabilitatea de apariție a averselor și fenomenelor asociate instabilității atmosferice.
MOLDOVA
Temperaturile maxime vor fi în creștere ușoară și treptată, de la valori medii de 32 de grade în data de 31 iulie, până la 37 de grade la sfârșitul primei săptămâni, caracterizând o vreme caniculară în mare parte a regiunii, în timp ce minimele termice se vor situa în medie între 15 și 20 de grade. Apoi, valorile termice medii vor scădea ușor, cele maxime de la 36 la 30 de grade, iar cele minime de la 20 la 16 grade, dar vremea încă se va menține călduroasă. Începând cu data de 7 august probabilitatea de apariție a averselor și fenomenelor asociate instabilității atmosferice va crește.
OLTENIA
Temperaturile maxime vor fi în creștere ușoară și treptată, de la valori medii de 33 de grade în data de 31 iulie, până la 38…39 de grade, la sfârșitul primei săptămâni, caracterizând o vreme caniculară în mare parte a regiunii, în timp ce minimele termice se vor situa în medie între 17 și 22 de grade. Apoi, deși valorile termice medii vor scădea ușor, cele maxime de la 39 la 33 de grade, iar cele minime de la 22 la 17 grade, local vremea încă se va menține caniculară. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi redusă.
BANAT
În prima săptămână temperaturile maxime vor fi în creștere ușoară și treptată, de la valori medii de 35 de grade până la 40 de grade, caracterizând o vreme caniculară în toată regiunea, în timp ce minimele termice se vor situa în medie între 18 și 22 de grade. Începând cu data de 7 august valorile termice medii vor scădea ușor, cele maxime de la 38 la 33 de grade, iar cele minime de la 20 la 17 grade, însă până în jurul datei de 10 august, local, vremea încă se va menține caniculară. Probabilitatea de apariție a ploilor slabe va fi extrem de mică, în special în zona înaltă de relief, și doar începând cu data de 7 august.
CRIŞANA
Începând cu data de 31 iulie și până pe 6 august temperaturile maxime vor fi în creștere ușoară și treptată, de la valori medii de 35 de grade până la 39 de grade, caracterizând o vreme caniculară în toată regiunea, în timp ce minimele termice se vor situa în medie între 16 și 21 de grade. Din data de 7 august valorile termice medii vor scădea ușor, cele maxime de la 39 la 32…31 de grade până spre sfârșitul intervalului de prognoză, iar cele minime de la 21 la 16 grade, însă până în jurul datei de 10 august, local, vremea încă se va menține caniculară. Din data de 7 august probabilitatea de apariție a averselor și fenomenelor asociate instabilității atmosferice va fi în creștere.
MARAMUREŞ
În prima săptămână temperaturile maxime vor fi în creștere ușoară și treptată, de la valori medii de 33 de grade până în jurul a 37 de grade, caracterizând o vreme local caniculară, în timp ce minimele termice se vor situa în medie între 15 și 19 grade. Apoi, valorile termice medii vor scădea ușor, cele maxime de la 37 la 30 de grade, iar cele minime de la 18 la 14 grade, dar vremea încă se va menține călduroasă. Din 7 august va crește probabilitatea de apariție a averselor și fenomenelor asociate instabilității atmosferice.
DOBROGEA
Vremea va fi călduroasă pe parcursul aproape întregului interval. Se vor înregistra în medie temperaturi maxime cuprinse între 29 și 34 de grade, cu mențiunea că în perioada 3 – 7 august în partea continentală vor fi și valori diurne de peste 35 de grade. În cele două săptămâni, minimele termice vor avea valori medii cuprinse între 18 și 23 de grade, nopțile cele mai calde fiind estimate pentru perioada 4 – 9 august. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi redusă.
LA MUNTE
Vremea va fi caldă în tot intervalul, dar cu precădere în prima săptămână când se vor înregistra în medie temperaturi maxime cuprinse între 21 și 26 de grade și minime între 12 și 16 grade. Începând cu data de 7 august vor apărea aversele și fenomenele asociate instabilității atmosferice.