Liviu Pop: Toate şcolile vor avea Internet, iar părinţii vor primi notele şi absenţele în timp real

Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat că în maxim doi ani toate instituțiile de învățământ preuniversitar vor avea Internet, iar părinții vor primi notele și absențele elevilor în timp real, prin intermediul unui catalog virtual.
Filip Stan
01 aug. 2017, 10:06
Liviu Pop: Toate şcolile vor avea Internet, iar părinţii vor primi notele şi absenţele în timp real

Liviu Pop a declarat, marți, la Alba Iulia, la o conferință de presă, că Ministerul Educației și Comunicațiilor vor depune spre finanțare la Comisia Europeană trei proiecte ce au o valoare de maxim 100 de milioane de euro, reprezentând Internet în toate școlile, biblioteca școlară virtuală și un catalog virtual.

„Prin programul de guvernare avem biblioteca școlară virtuală, care deja se apropie de finalizare ca proiect, urmează să fie lansat și toate lecțiile demonstrative și dacă vreți la sport una e să spui și alta e să faci. Toate lecțiile demonstrative și tot ce înseamnă programe școlare vor fi pe bibliotecă virtuală pe care o vor accesa toți copiii din sistemul de învățământ preuniversitar și nu numai. Chiar dacă anul acesta avem doar 66% din școli conectate la Internet, în doi ani de zile vrem să le conectăm pe toate. Asta pentru că e nevoie de mijloacele moderne să le avem pentru un proces instructiv educativ de calitate”, a spus Liviu Pop, potrivit Mediafax.

De asemenea, ministrul Educației a adăugat că în doi ani părinții vor primi în timp real notele și absențele elevilor, cu ajutorul unor platforme online.

„Prin programul de guvernare avem și acel catalog electronic. În maxim doi ani de zile toate absențele și toate notele le va primi fiecare părinte în timp real. Vor fi încărcate pe platforme, evaluarea, progresul elevului și toate celelalte. Sunt elemente care, până la urmă, vor contribui la creșterea calității actului de educație”, a declarat Liviu Pop.

Ministrul Educației a subliniat că este foarte optimist în ceea ce privește implementarea acestor proiecte.

„Sunt foarte optimist, sunt bani europeni, avem 100 de milioane de euro în medie la Ministerul Educației pe cele trei proiecte majore. Wireless campus, adică zonă de campus în fiecare sală în care se face act de predare, biblioteca școlară virtuală și dacă vreți evidența elevilor, să nu-i spun catalogul elevilor, pentru că ne interesează și prezența elevilor și evaluarea acestora. Toate cele trei proiecte sunt integrate, chiar săptămâna trecută am avut o discuție interministerială cu Ministerul Comunicațiilor pentru a depune cele trei proiecte la Comisia Europeană pentru finanțare. Toate cumulate pot fi maximum 100 de milioane de euro”, a mai spus Liviu Pop.

Citeşte şi: Ministrul Educaţiei, reacţie uluitoare privind numărul mare de copii neînscriţi la pregătitore: Poate au uitat părinţii să-i înscrie

DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Județul din România care s-ar fi schimbat total. Un proiect început de Nicolae Ceaușescu transforma definitiv zona și harta României. Sute de oameni lucrau non stop ca să termine totul în 3 ani de zile. S-a ales praful de tot
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Exproprieri pentru podul peste Prut de la Ungheni, în folosul Autostrăzii Unirii
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Ego.ro
Ce spunea soția lui Cotabiță despre artist. Nu era fan înrăit, dar i-a dat un mesaj ca să...
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet 😢 Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Fermierii polonezi blocază un punct de frontieră cu Ucraina în semn de protest
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni