Burcea (ANAT): Nu sunt resurse financiare. Asta cu voucherele este o poveste pe care trebuie să o uităm

Actul normativ privind voucherele de vacanță, dat de Executiv pe 30 iunie, este o glumă proastă, consideră președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, în opinia căruia voucherul "este o poveste pe care trebuie să o uităm".
Filip Stan
01 aug. 2017, 11:31
Burcea (ANAT): Nu sunt resurse financiare. Asta cu voucherele este o poveste pe care trebuie să o uităm

„Actul normativ care a fost dat pe 30 iunie a fost o glumă proastă. Îmi asum, știu ce vorbesc. În prima parte spune că cei de la întreprinderile de stat și regiile cu capital de stat, dacă merg bine, dacă sunt pe plus, pot să primească vouchere și evident că trebuie să fie prinse în buget. Și, anul acesta, nu este nimic prins în buget, doar anul viitor. Deci, anul 2017 s-a dus și e ‘La revedere!’. Iar în anul 2018, doamna Olguța (ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu — n. r.) a zis că de la 1 decembrie vor intra prime în bani. Deci, eventual putem să avem vouchere numai pentru 11 luni. În condițiile astea, asta cu voucherele este o poveste pe care trebuie să o uităm”, a declarat, marți, pentru AGERPRES, Alin Burcea.

Președintele ANAT a subliniat că, în opinia sa, nici angajații din administrația centrală și locală nu vor primi vouchere de vacanță, pentru că nu sunt resurse financiare.

„Ordonanța, partea a doua, spune așa: pentru administrația centrală și locală o să dăm o Hotărâre de Guvern. Eu am lucrat doi ani la minister. Știu foarte bine. Când dai o ordonanță pe jumătate de pagină și zici: ‘Hotărârea de Guvern va veni’, ca și Isus Hristos va veni sau poate nu va veni. Eu nu cred că va veni nimic, pentru că pur și simplu nu sunt resurse financiare. Punct!”, a explicat Burcea, potrivit Agerpres.

Conform ordonanței de urgență publicate în Monitorul Oficial din 30 iunie, instituțiile și autoritățile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, precum și operatorii economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară,”acordă, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinație, în perioada 1 iulie 2017 — 30 noiembrie 2018, o singură indemnizație de vacanță sau o singură primă de vacanță, după caz, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat. În limita resurselor bugetare, angajatorul stabilește (…) când acordă voucherele de vacanță, de comun acord cu organizațiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanții salariaților, după caz”.

Vezi si: Anunţ important privind voucherele de vacanţă pentru profesori. Ministrul Educaţiei: Ele sunt valabile un an de zile

De asemenea, actul normativ mai prevede că „în cazul instituțiilor și autorităților publice centrale și locale, modalitatea de acordare a indemnizațiilor de vacanță se stabilește prin Hotărâre a Guvernului, fără a se diminua cuantumul anual acordat salariaților din administrația publică centrală și locală pentru vouchere de vacanță sau echivalent.”

OUG mai prevede că, începând cu data de 1 decembrie 2018, „operatorii economici vor acorda angajaților proprii primele de vacanță numai sub forma voucherelor de vacanță, în cuantum egal cu contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit, în condițiile legii, pentru un salariat”.

Voucherele de vacanță emise pe suport electronic vor putea fi alimentate exclusiv cu valoarea nominală a voucherelor de vacanță acordate de angajator și pot fi utilizate doar pentru achiziționarea de servicii turistice în unitățile afiliate. Valorile nominale permise pentru voucherele de vacanță pe suport hârtie sunt multiplu de 50 lei, până la 100 lei, valoare nominală maximă pe voucher.

DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Locul din România unde Împărăteasa Sissi își găsea liniștea. A fost construit la ordinul soțului său
Capital.ro
Băsescu l-a BLOCAT pe Călin Georgescu. Fostul președinte a mutat decisiv: L-am dat afară
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Călin Georgescu provoacă scandal mondial. Decizie fără precedent
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
El este Adelin, băiatul de 14 ani care a murit într-un accident teribil în Dolj. Maşina în care se afla s-a răsturnat într-un șanț de colectare a apelor pluviale
Cancan.ro
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dan Diaconescu aruncă bomba. Adevărul ascuns despre Călin Georgescu: Vă arăt mesajele
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Expert Forum cere AEP să verifice finanțarea campaniei lui Călin Georgescu
MediaFlux
SE DEZICE de GEORGESCU! SURPRIZĂ MAJORĂ după VOT: NU AM ȘTIUT!
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului