Ministrul Petrolului din Pakistan a fost ales prim-ministru. Curtea Supremă l-a destituit pe Nawaz Sharif

Fostul ministru și om de afaceri Shahid Khaqan Abbasi a fost ales marți șef al guvernului din Pakistan în urma unui vot în parlament, în locul lui Nawaz Sharif, care a fost destituit vineri de Curtea Supremă, a anunțat președintele forului legislativ, Sardar Ayaz Sadiq.
Iulian Tudor
01 aug. 2017, 13:59
Ministrul Petrolului din Pakistan a fost ales prim-ministru. Curtea Supremă l-a destituit pe Nawaz Sharif

Abbasi, favoritul cursei și susținut inclusiv de Sharif și partidul acestuia, PML-N, majoritar în parlament, a obținut 221 de voturi favorabile, cu mult peste cele 172 necesare, și urma să depună jurământul în seara aceleiași zile.

„Le sunt recunoscător tuturor celor care au participat la acest proces democratic, și celor care au fost pentru și celor care au fost împotrivă. Și sunt recunoscător și PML-N pentru că m-a nominalizat, iar mai presus de toate îi sunt foarte recunoscător lui Nawaz Sharif”, a declarat Shahid Khaqan Abbasi la finalul votului.

Opoziția pakistaneză — din care face parte și partidul fostului campion de cricket Imran Khan, Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI) — s-a prezentat foarte divizată la acest vot, cu trei candidați diferiți și lipsiți de orice șansă de victorie, informează Agerpres.

Abbasi (58 de ani), care ocupa din 2013 postul de ministru al petrolului și resurselor naturale în guvernul lui Sharif, a mai fost președinte al companiei aeriene publice Pakistan International Airlines și a creat în 2003 o companie concurentă privată, Air Blue.

Citeşte şi Premierul pakistanez acuzat de corupţie în scandalul Panama Papers a demisionat după verdictul dat de Curtea Supremă

Mandatul său în fruntea executivului ar urma să fie unul scurt, în condițiile în care Nawaz Sharif a indicat că dorește să-i predea ștafeta politică fratelui său mai mic Shahbaz, în prezent șef al guvernului provincial din Punjab. Mai întâi însă va trebui ca acesta din urmă să obțină un loc în parlamentul federal pakistanez și este de așteptat să-și prezinte candidatura în circumscripția electorală rămasă vacantă după decizia Curții Supreme cu privire la fratele său, dar procedura ar putea dura circa o lună și jumătate.

Vineri, Curtea Supremă din Pakistan a dispus destituirea lui Nawaz Sharif ca urmare a acuzațiilor de corupție apărute contra sa în contextul scandalului ‘Panama Papers’. În urma deciziei Curții Supreme, Nawaz Sharif a demisionat. De asemenea, Curtea Supremă pakistaneză i-a solicitat Comisiei Electorale Centrale să-i retragă calitatea de parlamentar lui Sharif, care nu va mai avea posibilitatea de a deveni membru al legislativului de la Islamabad, potrivit Agerpres.

Mai exact, fostul premier era acuzat că nu a declarat un salariu de 10.000 de dirhami (2300 euro) atribuit de o firmă deținută de unul dintre fiii săi în Emiratele Arabe Unite. Decizia a generat controverse în țară, unii observatori evocând o „lovitură de stat judiciară”. A fost a treia oară când Nawaz Sharif nu și-a putut încheia mandatul, prima oară fiind nevoit să renunțe la el tot în urma unui scandal de corupție, iar a doua oară din cauza unei lovituri de stat.

O anchetă realizată de către circa o sută de publicații din întreaga lume în legătură cu 11,5 milioane de documente a dus la dezvăluirea, în aprilie 2016, a unor conturi în paradisuri fiscale aparținând unui număr de 140 de responsabili politici sau personalități. Documentele, regrupate sub denumirea de ‘Panama Papers’, au provenit de la casa de avocatură Mossack Fonseca, cu sediul în Panama.

Potrivit Consorțiului Internațional al Jurnaliștilor de Investigații (ICIJ), ce a reunit pentru această activitate 370 de jurnaliști din peste 70 de țări, mai mult de 214.000 de entități offshore au fost implicate în operațiuni financiare în peste 200 de țări și teritorii din întreaga lume.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Dinu Maxer și Magdalena Chihaia au stabilit data nunții. Marele eveniment va avea loc în anul 2025
Bzi.ro
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani
Fanatik.ro
Șase zodii trag lozul norocos până la finalul lunii ianuarie. Belșug și fericire pentru Berbeci, Fecioare și Balanțe
Capital.ro
România a pierdut artistul suprem. A lăsat un gol imens în toată țara: Vă rog, aplauze!
Playtech.ro
Trucul ca să cureți în mai puțin de 5 minute grăsimea întărită din cuptor. Amestecul ieftin care îl face ca nou
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Lucrurile care îi scot din sărite pe românii care circulă pe autostradă: „Se crede buricul pământului” / „A început să îmi fie frică”
wowbiz.ro
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Spynews
Divorț secret în showbiz! O cunoscută artista de muzică populară s-a despartit de soț fără să știe nimeni
Spynews
Cum se frăgezește carnea pentru un gulaș delicios. Ai nevoie de un singur ingredient
Evz.ro
Doliu in lumea modei. A murit un nume de referință
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini incendiare în costum de baie, de Revelion
kanald.ro
Accident rutier grav provocat de o șoferiță în vârstă de 18 ani, în Vâlcea. Tânăra a lovit un bătrân și a fugit
Cancan.ro
Demisie-ȘOC la Kanal D! Bursucu nu mai prezintă Roata Norocului, iar motivul este halucinant 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu dă ordin României. Decizia care aruncă în aer o țară întreagă: Singura opțiune!
StirileBZI
Taxele și impozitele cresc începând cu anul 2025! Cât vor plăti românii
Prosport.ro
FOTO. Iubita cu 24 de ani mai tânăra a milionarului Paszkany, apariție incendiară într-o rochie decoltată
stirilekanald.ro
Se scumpesc produsele la raft din cauza noilor taxe! Avertismentul sindicatelor din industria alimentară
substantial.ro
Sheila Fox, găsită în viață după 52 de ani de la dispariție în Marea Britanie
MediaFlux
Veste care a aruncat America ÎN ȘOC! Biden a convocat DE URGENȚĂ Consiliul de Securitate
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Viitorul este luminos: 10 inovații care ne vor fascina în 2025