Procurorii DGA au anunţat, marţi, că s-a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a şefei Comisiei de Expertiză Medicală nr. 3 din cadrul CJP Ilfov pentru săvârşirea unui număr de 63 de infracţiuni de luare de mită.
”Dosarul a fost constituit ca urmare a unei sesizări la linia telefonică Telverde Anticorupţie a Direcţiei Generale Anticorupţie – 0800.806.806, cu privire la suspiciunea săvârşirii unei fapte de corupţie în legătură cu pensionarea anticipată a unei persoane”, anunţă procurorii DGA.
Potrivit acestora, în luna martie 2017, suspecta ”a primit de la 63 de persoane diferite sume de bani, pentru a realiza un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, respectiv pentru întocmirea şi eliberarea unor decizii asupra capacităţii de muncă sau pentru acordarea unor concedii medicale”.
”Medicul, profitând de starea de nevoie în care s-au aflat pacienţii, a primit banii după efectuarea actului medical, cu titlu de mită”, anunţă DGA.
La data de 29.03.2017, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatei, iar ulterior s-a dispus cercetarea acesteia sub control judiciar pentru 60 zile.
La finalizarea urmăririi penale şi sesizarea instanţei prin rechizitoriu, s-a solicitat confiscarea sumei de 12.529 de lei de la medicul azuzat, sumă asupra căreia se dispusese măsura asiguratorie a sechestrului.