Directivă UE: Fraudele cu fonduri europene mai mari de 10.000 de euro trebuie pedepsite cu închisoarea

Parlamentul European a adoptat Directiva 1371 UE, care prevede pedepse dure pentru furtul din banii europeni, potrivit Hotnews. Directiva stabileşte un prag valoric de 10.000 de euro pentru prejudiciu sub care se poate renunţa la urmărire penală, în schimb la prejudicii de peste 100.000 de euro se cer pedepse de minimum 4 ani de închisoare. Directiva poate fi un punct de plecare în discuţiile privind stabilirea unui prag valoric pentru abuzul în serviciu, aşa cum a cerut Curtea Constituţională a României.
Bogdan Păcurar
02 aug. 2017, 20:12
Directivă UE: Fraudele cu fonduri europene mai mari de 10.000 de euro trebuie pedepsite cu închisoarea

Pragul sub care un stat membru UE poate renunța la acțiunea penală împotriva unei persoane fizice care a deturnat fonduri UE este de 10.000 de euro, potrivit Directivei 1371 adoptată de Parlamentul European.

Pentru prejudicii mai mari de 100.000 de euro, pedeapsa trebuie să fie de minimum 4 ani. 

Directiva este obligatorie pentru toate țările membre UE și trebuie implementată până în iulie 2019.

Articolele 3 şi 4 ale Directivei enumeră infracţiunile cu fonduri europene care trebuie pedepsite de statele membre UE.

Articolul 7 stabileşte pedepsele pentru persoanele fizice care comit astfel de infracţiuni cu finduri europene.

Art. 7

(2) Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că infracțiunile menționate la articolele 3 și 4 sunt
sancționate cu o pedeapsă maximă care prevede închisoarea.

(3) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că infracțiunile menționate la articolele 3 și 4 sunt
sancționate cu o pedeapsă maximă de cel puțin patru ani de închisoare atunci când implică un prejudiciu sau avantaj
semnificativ.

Prejudiciul sau avantajul rezultat în urma săvârșirii infracțiunilor menționate la articolul 3 alineatul (2) literele (a), (b)
și (c) și la articolul 4 este considerat a fi semnificativ atunci când prejudiciul sau avantajul implică mai mult de
100 000 EUR.

(4) Atunci când o infracțiune menționată la articolul 3 alineatul (2) litera (a), (b) sau (c) sau la articolul 4 implică un
prejudiciu mai mic de 10 000 EUR sau un avantaj mai mic de 10 000 EUR, statele membre pot să prevadă sancțiuni de altă natură decât penală.

Directiva UE vine în România într-un context în care se dezbate stabilirea unui prag pentru prejudiciul cauzat de abuzul în serviciu.

Directiva 1371 CE trebuie transpusă în legislaţia naţională a ţărilor membre UE până în 2019.

Pragurile impuse de Directivă pot fi linii de ghidare în stabilirea pragului valoric pentru pedepsirea abuzului în serviciu în legislaţia românească. Existenţa unui astfel de prag a fost impusă de Curtea Constituţională, însă stabilirea valorii sale revine Parlamentului sau Guvernului. 

Ministrul Justiţiei a declarat că se lucrează la acest subiect şi că va exista un prag valoric pentru abuzul în serviciu, care va anunţat o dată cu modificarea legilor justiţiei.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai