Peste 500 de solicitări ale Ambulanţei, în numai şase ore, din cauza caniculei, în Bucureşti-Ilfov

Peste 500 de persoane au avut nevoie de ambulanţă, joi, în numai şase ore, din cauza caniculei, înregistrându-se astfel o creştere faţă de o zi normală, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu.
Alina Costache
03 aug. 2017, 14:11
Peste 500 de solicitări ale Ambulanţei, în numai şase ore, din cauza caniculei, în Bucureşti-Ilfov

„De la ora 8:00 până la ora 14:00, 519 persoane au avut nevoie de ambulanţă, dintre acestea 275 de persoane au fost cazuri de cod roşu şi cod galben. Dintre urgenţe, 78 de persoane se aflau în loc public când au solicitat ambulanţa. 16 persoane au prezentat lipotimii (leşinuri – n.r.) şi 17 au prezentat sincope”, a precizat Alis Grasu, potrivit Mediafax.

Valul de căldură care a debutat încă de luni va continua să se intensifice, astfel că meteorologii au emis, pentru zilele de vineri şi sâmbătă, cod roşu de caniculă în vestul ţării şi cod portocaliu pentru celelalte regiuni.

Ideea potrivit căreia doar bătrânii sau copiii sunt cei care suferă mai mult din cauza caniculei este, potrivit sursei citate, eronată.

„Toleranţa la temperaturi crescute e diferită de la persoană la persoană şi este scăzută de vârstă, de afecţiuni cronice preexistente, de starea de sănătate” a mai spus şefa SABIF.

În aceste zile caniculare, care sporesc numărul de solicitări ale Serviciului de Ambulanţă, medicii recomandă, în special, evitarea expunerii la soare în intervalul orar critic şi hidratarea corespunzător.

„Nu trebuie să se facă efort fizic în soare în intervalul 11-18, nu se fac plimbări lungi în soare în acest interval orar şi nu se face plajă. Nu se fac expuneri voluntare la soare. Dacă suntem obligaţi de activităţile ocupaţionale să plecăm de acasă, să străbatem distanţe lungi şi să stăm mai mult în soare, atunci va trebui să alternăm statul în soare cu perioade de 5-10 minute într-o incintă ventilată –farmacie, un supermarket, un mall, un magazin. Şi să ne hidratăm corespunzător în acest timp. La plecarea de acasă se vor purta haine adecvate, ample, lejere, vaporoase, de culori deschise, din fibre naturale, care să acopere cât mai mult din suprafaţa corporală. Se va proteja capul cu pălărie, şapcă, umbrelă. Nu plecăm de acasă fără sticla de apă plată, minerală, ceaiuri mai puţin îndulcite, sucuri naturale. Se vor consuma peste doi litri de lichide pe zi. Iaurtul hidratează foarte bine”, explică Alis Grasu.

Citeşte şi Temperaturi insuportabile, canicula face victime. Vezi cum trebuie să te îmbraci, ce sa mănânci şi când este interzis să stai în soare

 

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Zodiile binecuvântate săptămâna viitoare. Cinci nativi sunt pe cai mari până pe 28 iulie
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Trebuie să plătească până pe 30 septembrie. S-a dat ordin în România
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
ITP-ul va fi marele test pentru șoferi. Totul se schimbă, autoritățile sunt în alertă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Codul Rutier 2024. Regula obligatorie în toate mașinile din România. Nu poate fi încălcată
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Bărbat prins cărând cadavrul unei femei pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei
MediaFlux
⁠Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Ce trebuie să respecte orice creștin
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'