SIMONA HALEP-EKATERINA MAKAROVA 6-2, 3-6, 0-1. Simona Halep a început bine meciul cu Makaraova, a controlat autoritar primul set, pe care putea să-l câştige chiar mai clar. Evoluţia ei în această parte a mecului de vineri a fost sperioară celei din aceeaşi parte a partidei cu Mariana Duque-Marino, din ziua precedentă. Totuşi Halep nu a imrpesionat în mod deosebit, dar a servit mai bine, a alergat mai bine şi a făcut mai puţine greşeli. Makarova a început slab, a comis mult erori şi s-a văzut condusă cu 4-0 în mai puţin de 15 minute. Halep a făcut break la în ghemurile I şi al treilea, a avut o minge de 5-0, însă rusoaica a pus şi a ea două ghemuri pe tabelă, unul fiind break, în ghemul al şaselea.
Halep a revenit şi a câştigat următoarele două ghemuri şi setul, cu 6-2, după mai puţin de 30 de minute.
Halep a avut avantajul break-ului şi în setul secund, conducând cu 2-1. De la acel scor, Makarova şi-a ridicat foarte mult nivelul jocului, a forţat-o pe Halep la multă mişcare şi a câştigat şapte din următoarele opt ghemuri. Halep a acuzat căldura excesivă şi, după ce a fost întrecută cu 6-3 în setul secund, a abandonat partida la scorul de 0-1 în decisiv.
Mkarova va evolua în semifinale cu germana Sabine Lisicki, locul 190 WTA, sau cu franţuzoiaca Oceane Dodin, locul 55 WTA şi cap de serie numărul 5.
Prezenţa în sferturi este recompensată la Washington cu 6.200 de dolari şi 60 de puncte WTA.
Pentru Halep urmează Rogers Cup, turneu de categorie Premier 5, care va avea oc la Toronto, săptămâna viitoare. Românca este deţinătoarea trofeului la competiţia canadiană.
Cele mai importante momente ale partidei:
Game 18 Makarova începe cu un break, cupă care Simona cheamă medicul. După consultul acestuia decide să se retragă din turneu.
Game 17 Setul secund, încheiat în 32 de minute, i-a revenit rusoaicei, scor 6-3.
Game 8 Primul set s-a încheiat în 29 de minute, Simona s-a impus în 29 de minute cu 6-2.
Game 3 Simona face din nou break-ul şi se distanţează la 3-0.
Game 1 Meciul începe cu Ekaterina Makarova la serviciu. Halep face însă break-ul şi are deja 1-0.
SIMONA HALEP-EKATERINA MAKAROVA LIVE VIDEO DIGI SPORT. Halep şi Makarova s-au mai întâlnit de patru ori până acum, iar bilanţul întâlnirilor directe îi este favorabil comaptrioatei noastre, scor 3-1. Ultima confruntare a avut loc pe 14 martie 2016, la Indian Wells, când Simona a câştigat cu 6-2, 6-4 şi s-a calificat în optimile de finală.
La Washington, Ekaterina Makarova, care acum ocupă locul 58 în ierarhia WTA, le-a eliminat pe americanca Jamie Loeb, venită din calificări, şi pe campioana olimpică de la Rio, portoricana Monica Puig. Pentru calificarea în sferturi la Washington, Simona Halep şi-a asigurat 60 de puncte WTA şi un cec de 6.200 de dolari.