Traian Băsescu: Nu am dreptul să candidez la preşedinţia Republicii Moldova

Fostul șef al statului, Traian Băsescu, a declarat, duminică seara, că nu ar putea să candideze la președinția Republicii Moldova, așa cum s-a vehiculat în anumite media, el subliniind că nu are acest drept, potrivit Constituției, nefiind născut pe teritoriul Moldovei.
Romania TV
06 aug. 2017, 20:26
Traian Băsescu: Nu am dreptul să candidez la preşedinţia Republicii Moldova

Nu am dreptul. Uitați-vă în Constituția Republicii Moldova. Trebuie să fii născut pe teritoriul Republicii Moldova și trebuie să … Au introdus o condiție mai acum câțiva ani, să ai cel puțin zece ani de când locuiești în Republica Moldova. Deci, cine spune așa ceva ori nu a citit Constituția Republicii Moldova, ori are pasiunea să bată câmpii„, a spus Traian Băsescu la B1TV.

Fostul președinte al României a susținut că, după Putin, în toate sondajele este dat ca cel mai popular om politic din afara Republicii Moldova, că este un pro-unionist, de aceea și-a și asumat crearea unui partid unionist, respectiv Partidul Unității Naționale, al cărui președinte de onoare este.

„Să nu vă gândiți că îmi văd o nouă carieră politică în Republica Moldova. Gestul pe care l-am făcut este acela de a ajuta — să accept să fiu președinte de onoare al unui partid nou — este acela de a ajuta la consolidarea curentului unionist„, a afirmat Băsescu.

Fostul șef al statului a mai susținut că dosarul Republica Moldova „trebuie să fie o prioritate” și că „România are obligația să stimuleze curentul unionist, prin acțiuni politice și acțiuni de sprijinire a Republicii Moldova”.

Traian Băsescu a opinat că „cu cât trece mai mult timp, cu atât va fi mai scumpă reunificarea”, acesta spunând că nu are „dubii” că ea se va produce cândva.

Se va produce pentru că nicio nedreptate a istoriei nu a rămas necorectată până la urmă„, a susținut fostul președinte al României.

Pe de altă parte, Băsescu a apreciat că, „deocamdată, nu sunt condițiile unui vot politic favorabil reunificării țării, nici la nivelul unui referendum, nici la nivelul Parlamentului”.

Întrebat dacă România nu ar risca printr-o atitudine pro-unionistă să intre într-un conflict cu Federația Rusă, Traian Băsescu a menționat că „nu poate fi vorba de generarea unui conflict, pentru că România nu dorește o rezolvare prin forță”.

Fostul președinte a menționat că, potrivit Actului final al Convenției pentru Securitate în Europa, frontierele se pot modifica numai pe cale pașnică, ceea ce înseamnă prin referendum sau prin vot al parlamentelor.

Băsescu a opinat că Federația Rusă va respecta Convenția, cu o singură condiție, respectiv să fie într-adevăr vot. „Nu confundați tratamentul pe care-l are Republica Moldova din partea Federației Ruse cu tratamentul pe care l-a aplicat Federația Rusă Crimeii”, a spus acesta.

El a mai spus că nu există vreo analiză care să spună că la Moscova există tentația de a invada Republica Moldova.

Republica Moldova, politic, nu poate fi invadată de Federația Rusă, chiar dacă au făcut în Transnistria exerciții. Face parte din tehnica de descurajare„, a conchis fostul președinte al României.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Repartitoare de căldură, obligatorii din ianuarie 2025. Cum se schimbă factura la căldură
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Viața la bloc 2024. Este obligatoriu pentru asociația de proprietari! Trebuie să respecte legea
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy