În ultimii ani, în comunitatea ştiinţifică se manifestă tot mai puternic un curent de „reabilitare” a omului de Neanderthal. Vreme îndelungată, societatea modernă a făcut din omul de Neanderthal un „bădăran”, un „necrofag” lipsit de darul vorbirii, de spiritualitate, de rafinament, de aptitudini tehnice şi artistice. Toate aceste caracterizări sau aproape toate nu mai sunt valabile în prezent, scrie Le Monde. Imaginea omului de Neanderthal, simbol al unei „alte forme de umanitate”, trece printr-un proces de revizuire accelerată. Omul de Neanderthal era un artizan îndemânatic, un vânător emerit, îşi îngropa morţii în morminte individuale, confecţiona obiecte de podoabă şi folosea pigmenţi, poate chiar pentru a-şi decora peşterile în care trăia.
Autorii studiului, o echipă internaţională de cercetători, au confirmat ceea ce se bănuia de ceva vreme, şi anume că acest verişor al omului, dispărut în urmă cu aproximativ 30.000 de ani, integrase plantele în regimul lui alimentar. Autorii studiului merg şi mai departe de atât, prezentând o serie de argumente potrivit cărora neanderthalienii foloseau chiar şi plantele medicinale.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii au lucrat pe fosile descoperite în peştera spaniolă din El Sidron, unde circa 2.000 de oase de neanderthalieni, provenind de la cel puţin 13 indivizi, au fost descoperite de-a lungul anilor. Mai precis, savanţii au analizat tartrul descoperit pe dinţii a cinci dintre indivizi şi materialele alimentare descoperite în acel depozit. Oamenii de ştiinţă au efectuat o serie de analize chimice, căutând în acelaşi timp microfosile vegetale. Nouă dintre cei 10 dinţi analizaţi conţineau urme minuscule de amidon, provenind probabil din cereale. Această descoperire a confirmat astfel faptul că omul de Neanderthal, multă vreme considerat exclusiv carnivor (mai ales datorită faptului că oamenii de ştiinţă au descoperit în acele situri multe oase de animale, care se conservă de regulă mult mai bine decât planetele), ştia să exploateze şi rezervele de glucide ale plantelor.
Autorii studiului au fost însă intrigaţi cel mai mult de un dinte care a aparţinut unei femei. Analiza tartrului a prezentat urmele unor compuşi chimici care se găsesc în plante medicinale precum muşeţel şi coada şoricelului, folosite de regulă pentru tratarea rănilor şi pentru virtuţile lor hemostatice. Potrivit aceloraşi cercetători, nimeni nu mănâncă aceste plante cu gust amar (iar neanderthalienii aveau capacitatea genetică de a detecta gustul) din întâmplare.
„Dovada faptului că acei indivizi mâncau plante amare şi lipsite de valori nutritive, precum muşeţel şi coada şoricelului, reprezintă o mare surpriză”, a declarat Stephen Buckley, coautor al studiului şi specialist în chimie arheologică la Universitatea York din Marea Britanie. „Am aflat deja că omul de Neanderthal ştia că acele plante erau amare şi este deci probabil ca ei să le fi mestecat în alte scopuri decât pentru gustul lor”, a adăugat el.
Colega sa Karen Hardy, arheolog la Universitatea din Barcelona, spune: acest studiu sugerează că „oamenii de Neanderthal care trăiau în peştera El Sidron aveau cunoştinţe avansate despre mediul lor natural, care includeau capacitatea de a selecţiona şi utiliza anumite plante pentru calităţile lor nutritive şi de a se trata împotriva unor răni sau boli. Deşi carnea era în mod evident importantă pentru ei, studiul nostru a descoperit că ei aveau un regim alimentar mult mai complex decât bănuiam noi în trecut”.
Desigur, oamenii de ştiinţă rămân prudenţi în privinţa aptitudinilor de „medic” ale omului de Neanderthal, considerând că analizele trebuie repetate şi confirmate de cele ce vor fi efectuate şi în alte situri preistorice. Cu toate acestea, comunitatea ştiinţifică este deja la curent cu faptul că alte primate, precum cimpanzeii şi gorilele, consideraţi alţi verişori ai lui Homo sapiens, se folosesc şi ei foarte bine de plantele medicinale.