„În România trăiesc 60% dintre urşii din Europa. Iată ce se întâmplă atunci când aceştia vizitează localnicii în judeţele din centrul ţării Harghita şi Prahova„, scrie BBC în descrierea materialului video.
În clipul de un minut şi 17 secunde apar mai mulţi urşi care se plimbă pe străzile din diferite localităţi, în căutare de hrană.
„Peste Olt a intrat şi la o femeie mai în vârstă de unde a mâncat clătitele de pe masă. Dar n-avea treabă cu doamna. A intrat, a mâncat clătitele, a ieşit afară„, spune un bărbat prezentat în material.
Jurnaliştii britanici subliniază că, deşi unora le plac întâlnirile cu urşii, animalele provoacă şi pagube, precum garduri rupte. La final, BBC prezintă imagini de la protestul din iulie, din faţa Ministerului Mediului, când aproximativ 500 de persoane din judeţele Braşov, Covasna, Harghita şi Mureş, între care primari, dar şi preşedinţii consiliilor judeţene, s-au adunat pentru a atrage atenţia asupra situaţiei provocate de suprapopularea urşilor în aceste judeţe. Protestatarii, care bat în tobe şi cântă la trompete, au avertizat că sunt puse în pericol vieţile oamenilor.
Citeşte şi Ministrul Mediului: 140 de exemplare de urşi vor putea fi recoltate sau relocate