„Azi dimineață, la ora 9,00, am semnat acordul de parteneriat cu Green Group pentru sistemul de colectare selectivă. În urma acestui acord, 50 de containere pentru colectare selectivă vor fi amplasate în Capitală, câte opt-nouă în fiecare sector. În special ne-am gândit în zona școlilor, liceelor, parcurilor. Pentru că, în general, copiii, tinerii sunt cei care învață cel mai ușor, sunt cei mai dornici să folosească aceste noi tehnologii și cu siguranță că ne vor instrui și pe noi, cei adulți”, a precizat Firea la evenimentul organizat la Palatul Parlamentului.
Ea a adăugat că unele dintre aceste centre sunt automatizate, iar la altele există o persoană care asigură această colectare selectivă.
„Pentru acest gest, de a merge cu un pet la acest centru, există și un stimulent fie financiar, fie vauchere cu reduceri la mari retaileri”, a explicat Firea.
Potrivit edilului șef, documentul semnat vizează sistemul de colectare integrată și transport de deșeuri menajere, bazat pe minimum patru containere: plastic, sticlă, metal, hârtie și carton biodegradabile.
La eveniment au participat, printre alții, Grațiela Gavrilescu, viceprim-ministru și ministrul Mediului, Mihai Fifor, ministrul Economiei, și președinții comisiilor de specialitate.