Iordache: Un ministru este incompatibil cu o funcţie în conducerea Parlamentului. Nu ştiu de ce a participat Ţuţuianu

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a fost întrebat despre cazul ministrulul Apărării, Adrian Ţuţuianu, care a participat la şedinţa Biroului Permanent al Senatului, deşi nu ar mai putea fi secretar al forului, el afirmând că este clar un caz de incompatibilitate, însă nu a comentat şi motivele pentru care ministrul a fost lăsat să participe.
Romania TV
08 aug. 2017, 14:03
Iordache: Un ministru este incompatibil cu o funcţie în conducerea Parlamentului. Nu ştiu de ce a participat Ţuţuianu

Întrebat dacă un ministru poate participa ca membru cu funcţie de conducere într-o şedinţă de conducere a Parlamentului, Iordache a spus că „fără îndoială, nu”.

„Este incompatibil un ministru când depune jurământul, nu mai poate fi membru BP. Şi eu când am fost membru BP şi am făcut parte din Executiv mi-am dat demisia”, a spus el.

Întrebat apoi de ce a participat Adrian Ţuţuianu ca secretar în şedinţa de Birou Permanent al Senatului, el a spus că „nu ştie”.

Liderul senatorilor PNL, Mario Oprea, acuză că sesiunea extraordinară a Senatului a fost convocată ilegal de către Biroul Permanent al forului, care se afla în cvorum doar prin participarea ministrului Adrian Ţuţuianu, încă secretar al Senatului, deşi legea interzice acest cumul de funcţii. Liberalii spun că se vor adresa premierului, pentru a constata incompatibilitatea lui Ţuţuianu şi de a-l obliga să aleagă între demnităţi.

Mario Oprea a spus, în plenul Senatului, că şedinţa Biroului Permanent, care a convocat şedinţa de plen, nu a luat această decizie în cvorum, fiind doar şase membri de drept, la care s-a adăugat ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu. El a afirmat că, potrivit Legii 161/2003, funcţia de ministru este incompatibilă cu oricare altă demnitate, cu excepţia calităţii de parlamentar, astfel încât Ţuţuianu ar fi trebuit să renunţe la funcţia de conducere din Senat.

Preşedintele forului, Călin Popescu Tăriceanu, a explicat că Adrian Ţuţuianu îşi va da demisia din funcţia de secretar al Senatului la începutul sesiunii următoare, însă, între timp, este încă membru de drept al forului.

„Vom sesiza prim-ministrul, pentru că este cel care face constatarea stării de incompatibilitate”, a răspuns Mario Oprea.

Potrivit Legii 161/2003, calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, potrivit Constituţiei, cu excepţia celei de membru al Guvernului, inclusiv a funcţiilor din aparatul Parlamentului.

DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
De ce a dat-o în judecată Antena 1 pe soția lui Florin Dumitrescu: Se cer despăgubiri de jumătate de milion de lei!
Fanatik.ro
Ce să pui în cafeaua de dimineață în loc de zahăr sau miere. Ingredientul banal care îi taie gustul amar și care are foarte puține calorii
Capital.ro
Călin Georgescu este furios. I-au blocat planul cu care câștiga România: Asta-i soluția!
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Adevarul
Imaginea virală cu un bolid de lux lângă o căruță, pe șosea, le-a aprins imaginația românilor: „România, țara tuturor bugetelor”
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Netflix face schimbări mari. Abonații așteaptă de multă vreme
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultimul mesaj al Mihaelei, înainte să se stingă alături de tatăl ei după ce au plonjat cu mașina în râul Olt: „Ai fi nemuritoare...”
Cancan.ro
Ninge de Paște în București?! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Au deschis dosar penal. Decizia prin care l-ar putea bloca complet pe Călin Georgescu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Ea e tânăra care s-a scufundat cu mașina în Olt. Mihaela avea 23 de ani și venise în vacanță la rude
substantial.ro
Paragon Solutions reziliază contractul cu Italia după acuzații de spionaj prin software
MediaFlux
Poți să rămâi FĂRĂ PENSIE. Ce documente trebuie să depui NEAPĂRAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Locomotivele fabricate în România care rup norii în Europa. Nu țin cont de vreme (VIDEO)