Simona Halep, a doua favorită a competiției și deținătoarea titlului la Rogers Cup (anul trecut, la Montreal), s-a impus după o oră și 38 de minute în fața unei adversare venite din postura de lucky loser.
În primul set, cele două jucătoare au mers cap la cap până la 3-3, după care Simona a preluat din nou controlul cu ajutorul serviciului și a reușit un break decisiv, câștigând manșa inaugurală cu 6-3.
Rybarikova a început cu dreptul setul al doilea, fructificându-și serviciul, dar Halep a egalat și apoi a reușit un break pentru 2-1. Românca și-a pierdut imediat serviciul (2-2), dar a revenit la conducere și chiar s-a desprins la 4-2. Rybarikova a recuperat diferența și a egalat, 4-4, dar Halep a făcut un nou break, iar apoi a încheiat setul cu 6-4.
Simona Halep (25 ani) și Rybarikova (28 ani, 33 WTA) sunt acum la egalitate, 2-2, în meciurile directe. Rybarikova a învins-o pe Simona în 2011 la Hobart, în sferturi, cu 5-7, 7-6 (3), 6-3, și în 2014, la New Haven, în optimi, cu 6-3, 4-6, 6-3. Halep a obținut o singură victorie, în 2013, în optimi, la Moscova, când Rybarikova a abandonat după primul set (6-2).
Halep și-a asigurat un cec de 28.030 dolari și 105 puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe cehoaica Barbora Strycova (31 ani, 26 WTA). Simona conduce cu 3-1 în meciurile directe, obținând ultima victorie anul acesta, la Stuttgart, cu 6-2, 6-3, în optimi.