Un tigru într-o toaletă publică nu este un lucru tocmai obişnuit, însă acest fapt este o realitate, după cum ne demonstrează o postare recentă de pe Youtube. Filmarea a fost făcută luni, iar ea ne-o arată pe Chanel, o tigroaică de 7 ani, care se urcă pe chiuvetă şi bea apă, cât se poate de liniştită.
Evident că orice o întâlneşte este şocat, însă felina este impasibilă şi îşi vede mai departe de treabă. Potrivit descrierii, ea aparţine unui circ din Moscova şi a căpătat acest obicei, de a merge la toaletele publice, pentru a se hidrata.