Oaspetele-surpriză arată ca preşedintele Donald Trump, dar într-o variantă „aviară” … mai precis, cu un pui de găină înalt de 7 metri, cu figura şefului Casei Albe şi este din material gonflabil.
Cel care l-a postat în spatele Casei Albe a vrut să transmită astfel un mesaj preşedintelui Trump pentru a-l impulsiona să îşi depună declaraţiile de avere şi să plătească impozitele restante aferente.
Puiul de Găină cu efigia lui Trump are pene galbene, este cam încruntat şi îşi mişcă nervos ghearele. Replica gonflabilă a preşedintelui este expusă pe Ellipse, în spatele adresei 1600 Pennsylvania Avenue, care este deschisă publicului.
Iniţiatorul acestui gest este un regizor de filme documentare, de 31 de ani şi organizator. El a cheltuit 1.300 de dolari pe „creaţia” lui Donald Trump.
Mesajul transmis de către creatorul „Chicken Don” sugerează că „preşedintele este un lider slab şi ineficient – ca un pui de găină. Îi este teamă să îşi facă publice impozitele, îi este teamă să stea în faţa preşedintelui Vladimir Putin şi face dansul găinii cu Coreea de Nord – cea mai destabilizatoare ţară de pe glob”.